Mass Effect, prima parte a
acestei trilogii, a reuşit să câştige aprecierea publicului prin
felul în care a împins către noi culmi genul role-playing, tesut în
jurul unei captivante povestiri presărată cu efecte cinematice
demne de un film de Hollywood şi momente de acţiune intensă,
într-un univers populat de fascinate rase de extratereştrii.
Finalul jocului a fost aşa cum ne-am fi aşteptat de la un joc care
se vroia a fi prima parte a unei serii, cu multe întrebări rămase
fără răspuns şi loc destul pentru o continuare a
povestirii.
Acestea fiind spuse, trebuie
ştiut că scenariul din spatele Mass Effect 2 este în strânsă
legătură cu povestea primei părţi a acestei serii, motiv pentru
care este de preferat să începeţi prin a juca mai întâi
prima parte, in cazul în care nu aţi făcut-o
deja.
Un pas în direcţia cea bună
Încă de la primele secvenţe
de introducere, Mass Effect 2 este un joc care îţi captează atenţia
cu o poveste complexă, al cărei deznodământ îl decizi chiar
tu prin alegerile pe care le faci şi felul în care
joci.
Acţiunea jocului este
centrată în jurul aventurilor comandantului
Sheppard, într-un viitor în care toate formele de
viaţă biologică din galaxie sunt în mare pericol, ameninţate de o
rasă foarte avansată de maşini, pornită să extermine toate formele
de viaţă pe care le întâlneşte.
Sheppard, faimos acum după ce
a luptat cu succes împotriva acestei ameninţări, este pus în
situaţia de a duce lupta înapoi în ograda inamicilor săi, în
speranţa de a asigura o victorie de durată. Încă de la început
misiunea este considerată o încercare aproape sinucigaşă, cu şanse
minime de izbândă, dar care trebuie dusă la bun sfârşit pentru a
asigura un viitor rasei umane. Din fericire Sheppard, eroul nostru,
are un plan. Acesta recrutează cei mai buni războinici din galaxie,
convingându-i să lupte şi la nevoie să-şi sacrifice propria viaţă
pentru această cauză nobilă.
Aceşti eroi, fiecare diferit
şi special în felul său, sunt personajele care împing povestea
înainte. La fel ca şi eroii din filmele de cinema,
camarazii lui Sheppard au fiecare propria
personalitate, cu defecte şi calităţi prin care generează
o atmosferă captivantă pe tot parcursul jocului. Nici cetăţenii
locurilor pe care le vizitezi nu dezamăgesc, oferind suficiente
motive pentru a vizita fiecare locaţie şi de a purta dialoguri cu
fiecare dintre ei.
Mass Effect 2 – o continuare pentru Mass
Effect 1
La fel ca şi în primul Mass
Effect, momentele cheie din povestea jocului sunt date de dialoguri
pe care le porţi cu personajele de joc, decizând cursul jocului în
funcţie de răspunsurile pe care le alegi din lista de dialoguri. Ce
mai grăbiţi dintre noi, care nu au răbdarea să asculte fiecare
dialog în parte, au posibilitatea de a alege rapid un răspuns. Cei
care au totuşi suficientă răbdare sunt recompensaţi cu dialoguri
foarte expresive, modelate cu măiestrie pentru a oglindi caracterul
personajelor.
Ceea ce dă savoare poveştii
din spatele trilogiei Mass Effect este felul în care BioWare a
reuşit să o personalizeze după alegerile făcute şi parcursul de joc
al fiecăruia.
Dacă ai jucat Mass
Effect 1 până la final şi mai ai încă păstrat profilul de joc, ai
opţiunea de a-l importa în Mass Effect
2, pentru a
modela cursul jocului în funcţie de deciziile luate până acum.
Intriga jocului nu va fi alterată într-un mod foarte drastic, dar
experienţa de joc va reflecta mai mult deznodământul atins în prima
parte a seriei. Vei reîntâlni cu siguranţă câteva dintre vechile
personaje, iar secvenţele de început pentru Mass Effect 2 vor fi
uşor diferite.
Deciziile luate în
continuarea seriei nu fac decât să personalizeze şi mai mult jocul
pentru a reflecta caracterul tău, într-atât încât la sfârşitul
jocului vei fi întâmpinat cu un deznodământ care într-adevăr îţi
aparţine. Dacă seria Mass Effect va avea şi o a treia continuare,
atunci putem fi siguri că evenimentele din acest episod vor avea
urmări şi consecinţe pe termen lung, dând un sentiment de
importanţă pentru tot ceea ce faci în universul de joc.
Din fericire chiar şi cu
aceste interdependenţe în povestire, Mass Effect 2 rămâne totuşi
un joc care merită jucat şi pentru cei care nu au
luat contact cu primul episod. Impactul este însă mult mai puţin
dramatic şi uneori confuz, deoarece multe dintre replicile
şi intrigile din joc îşi au rădăcinile în Mass Effect 1,
iar momentele de revelaţie şi dezvăluirile făcute pentru cei care
au jucat prima serie nu vor avea aceiaşi valorare pentru cei nou
veniţi.
Bioware a ascultat şi de criticile
utilizatorilor
Partea bună a lucrurilor este
că legăturile dintre Mass Effect 2 şi primul joc al seriei nu se
opresc doar la nivelul povestirii, dezvoltatorul Bioware aruncând o
privire şi asupra criticilor venite din partea
fanilor, remediind o mare parte dintre neajunsurile care au dat
motive de frustrare celor ce au jucat Mass Effect 1. Am scăpat de
quest-urile generice, puse acolo doar de umplutură, dar şi de
numeroasele etape de încărcare a hărţilor de care ne loveam la
fiecare câteva minute de gameplay.
Totuşi nici Mass Effect 2 nu
este un joc perfect, pe lângă grafica foarte detaliată şi bine
realizată din punct de vedere estetic fiind întâmpinaţi şi cu
ocazionalele bug-uri, care în cele mai nefericite cazuri pot duce
la câte un crash pe dektop-ul Windows. În ciuda
acestor mici probleme Mass Effect 2 este un joc
foarte distractiv, a cărui acţiune are multe de oferit
chiar şi fanilor titlurilor First Person Shooter (FPS),
combinând efectul armelor convenţionale dintr-un joc FPS cu
abilităţile speciale ale personajului. Spre exemplu pe în timp ce
îţi ţii inamicii ocupaţi folosind cele mai puternice arme din
inventar, poţi direcţiona camarazii de echipa controlaţi de AI
pentru un atac coordonat împotriva lor.
Bioware a acordat o atenţie
deosebită misiunilor, astfel încât jucătorul să nu se plictisească
niciodată ducând prea mult acelaşi gen de lupte, oferind numeroase
quest-uri secundare. Pe de altă parte luptele pe care le duci au
loc într-un mediu de joc mai puţin confuz şi direct, totul pentru o
experienţă de joc mai puţin frustrantă. Gameplay-ul este îmbogăţit
cu noi moduri de joc, în care poţi duce întregi misiuni fără a te
implica într-o luptă directă, atenţia fiindu-ţi direcţionată către
explorare şi noi descoperiri.
Concluzie
Mass Effect 2 merită toate
laudele pentru povestea complexă şi bine închegată pe care o ţese
în jurul personajelor, completată apoi de aspectul vizual foarte
reuşit al graficii, coloana sonoră şi vocile expresive ale
personajelor, fiind cu siguranţa un titlu care merită
jucat.