Odată cu difuzarea primului episod din seria “Night City Wire” dedicată jocului Cyberpunk 2077, cei de la CD Projekt au oferit și un segment de gameplay de peste 25 de minute din viitorul RPG SF. Mai mult, au fost publicate și o serie de imagini noi din Cyberpunk 2077, pe care le puteți admira în galeria atașată.
Astfel, clipul de mai jos este cel trimis de CD Projekt către jurnaliști, înregistrat la rezoluție 4K (3840×2160) din versiunea pentru PC a jocului, folosind însă un framerate de numai 30 de cadre pe secundă. De asemenea, cele peste 25 de minute de gameplay din înregistrarea de mai jos nu fac uz de efectele de Ray Tracing promise pentru Cyberpunk 2077.
În ciuda faptului că demo-ul de mai sus nu exemplifică aceste efecte, atât CD Projekt, cât și NVIDIA au promis că Cyberpunk 2077 va incorpora efectele bazate Ray Tracing în versiunea sa finală, așteptată în toamna acestui an.
Mai mult, acest suport pentru ray tracing va fi extins, pornind de la propagarea luminii în mod realist (Ray-Traced Diffuse Illumination), trecând prin reflexiile bazate pe ray tracing și efectul de ambient occlusion realizat prin intermediul acestor tehnici și ajungând pănă la umbrele redate cu ajutorul efectelor bazate pe ray tracing.
De asemenea, Cyberpunk 2077 va oferi suport și pentru versiunea 2.0 a tehnologiei DLSS de la NVIDIA.
Nu în ultimul rând, Cyberpunk 2077 va putea fi jucat, în toată splendoarea sa grafică, cu efectele RTX activate, chiar și pe sistemele mai puțin dotate, prin intermediul serviciului de cloud gaming NVIDIA GeForce Now. Producătorii au confirmat faptul că jocul va fi disponibil, în momentul lansării, și în cadrul acestui serviciu: astfel, pe lângă PC, veți putea experimenta Cyberpunk 2077 și pe Mac, NVIDIA SHIELD sau pe un alt dispozitiv Android, în rezoluție 1080p, cu 60 de cadre pe secundă.
Cyberpunk 2077 va fi lansat pe 19 noiembrie 2020, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC. Versiunile pentru Xbox One și PlayStation 4 vor putea fi jucate și pe consolele Xbox Series X, respectiv PlayStation 5.
Sursa: Parris YouTube