Cel mai recent episod State of Play a adus un bine-venit update referitor la Final Fantasy XVI, joc anunțat inițial în cadrul evenimentului dedicat consolei PlayStation 5 din septembrie 2020. Am primit astfel mai multe detalii despre povestea noului Final Fantasy, un trailer ceva mai detaliat, ce include acum și secvențe de gameplay, precum și o serie de imagini noi, pe care le puteți admira în galeria atașată.
Mai important însă, prin glasul lui Yoshida Naoki, producer pentru Final Fantasy XVI, am aflat că echipa realizatoare de la Square Enix a intrat în faza finală a dezvoltării a acestui joc, concentându-se pe finisarea și optimizarea întregului conținut și pregătirea acestuia pentru lansarea ce a fost programată pentru vara anului viitor.
Am primit și detalii referitoare la componența echipei producătoare. Astfel, în procesul de realizare a jocului sunt implicați următorii:
După cum ne-au obișnuit jocurile seriei, și Final Fantasy XVI va oferi o poveste complet nouă, susținută de o distribuție de personaje noi. De această dată, în rolul principal îl vom întâlni pe Clive Rosfield, pe care îl puteți admira în acțiune atât în trailer-ul de mai sus, cât și în câteva dintre imaginile din galeria atașată.
Final Fantasy XVI urmează să fie lansat în vara anului 2023, în exclusivitate pentru PlayStation 5.
Sursa: PlayStation Blog