Bethesda a dezvăluit că urmează să lanseze Fallout 4: Game of The Year Edition în această toamnă. După cum lasă de înţeles şi numele, acest pachet va include toate update-urile de gameplay pentru Fallout 4 (inclusiv modul Survival), îmbunăţiri grafice, posibilitatea de a juca mod-uri gratuite realizate de comunitate (atât pe PC, cât şi pe console), precum şi toate DLC-urile lansate până acum.
Astfel, Fallout 4: Game of The Year Edition va include, pe lângă jocul iniţial, nu mai puţin de şase pachete de conţinut suplimentar: Nuka-World, Vault-Tec Workshop, Contraptions Workshop, Far Harbor, Wasteland Workshop şi Automatron.
Lansat în toamna lui 2015, Fallout 4 s-a bucurat de aprecieri, atât din partea presei de specilitate (câştigator a peste 200 de premii, printre care distincţiile Game of The Year venite din partea BAFTA sau D.I.C.E.), cât şi din partea jucătorilor, titlul celor de la Bethesda înregistrând vânzări de peste 13 milioane de exemplare (conform VGChartz).
Fallout 4: Game of The Year Edition va fi disponibil începând cu 26 septembrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Mai mult, va exista şi un pachet dedicat colecţionarilor, Fallout 4 G.O.T.Y. Pip-Boy Collector Edition, ce urmează să fie comercializat la un preţ echivalent cu 99,99$ şi al cărui conţinut poate fi admirat în imaginea de mai jos.