Cei care au jucat Elder Scrolls IV: Oblivion
îşi aduc aminte de acesta mai ales pentru cerinţele ridicate de
sistem şi peisajul de poveste al pădurilor medievale, câmpii şi
castle din piatră, populate de unele dintre cele mai urâte
personaje create vreodată pentru un joc video.
De vină pentru aspectul de figurine din ceară reciclată al
personajelor nu a fost însă vre-un designer părăsit de simţul
artistic, angajat din greşeală la studiourile Bethesda, ci mai
degrabă motorul grafic Gamebryo foarte limitat,
capabil să genereze peisaje frumos colorate şi cam atât.
Elder Scrolls V: Skyrim promite să remedieze
acest neajuns, având de partea sa un motor grafic nou, capabil de
această dată să genereze şi personaje cu aspect mai uman. Privind
primele imagini oferite de Bethesda nu putem să nu apreciem
aspectul mult mai plăcut şi chiar atrăgător al personajelor.
Chiar şi în versiunea adaptată pentru consola Xbox 360, noul
motor grafic se conturează a fi un progres semnificativ din punct
de vedere al calităţii imaginii. Rămâne de văzut acum în ce măsură
va reuşi versiunea pentru PC să profite de cele mai noi tehnologii
introduse de platforma DirectX 11, crescând astfel
şi mai mult nivelul de detaliu din joc.
Din fericire îmbunătăţirile nu sunt doar de ordin vizual,
Bethesda acordând mai multă atenţie şi asupra animaţiei
personajelor, totul pentru un comportament mai dinamic şi mai uman.
Cei care au încercat ultimul joc ale seriei au remarcat cu
siguranţă privirea fixă şi feţele îngheţate ale personajelor. Din
fericire în noul joc nu vom mai avea parte de roboţei care ne
fixează cu privirea, personajele fiind animate după actori reali
pentru a reda cu mai multă naturaleţe emoţiile şi gesturile
feţei.
The Elder Scrolls V: Skyrim este programat pentru lansare în
luna noiembrie a acestui an, disponibil în versiuni pentru
PC, Xbox 360 şi
PlayStation 3.