Activision Blizzard a anunţat faptul că Diablo III a depăşit 10 milioane de exemplare vândute, statistică valabilă la sfârşitul lunii septembrie a acestui an. Lansat pe 15 mai 2012, Diablo III a devenit astfel cel mai bine vândut joc de PC al anului, atât din punctul de vedere al numărului de unităţi comercializate, cât şi în ceea ce priveşte venitul generat.
Mike Morhaime, preşedintele şi cofondatorul Blizzard Entertainment, a confirmat de asemenea că echipa realizatoare lucrează deja la un expansion pack pentru Diablo III, fără a oferi însă vreo perioadă de lansare pentru acesta.
Conform unor estimări mai vechi ale celor de la Blizzard, două astfel de expansion pack-uri ar fi fost planificate pentru Diablo III, primul dintre acestea urmând să fie publicat în 2013, iar cel de-al doilea un an mai târziu, în 2014.
Nici World of Warcraft: Mists of Pandaria, cealaltă lansare importantă a celor de la Blizzard din 2012 nu s-a descarcat rău, înregistrând vânzări de nu mai puţin de 2,7 milioane de exemplare în prima săptămână după lansare.