Deus Ex: Mankind Divided a fost finalizat!

Autor: Cosmin Aionita | 31.07.2016
Deus Ex: Mankind Divided a fost finalizat!

Veşti bune de la Square Enix şi studioul Eidos Montreal: Deus Ex: Mankind Divided a fost finalizat, atingând stadiul gold. Anunţul a fost făcut prin intermediul contului oficial de Twitter al seriei Deus Ex, jocul urmând să fie trimis către fabrici pentru a fi multiplicat.

Acţiunea din Deus Ex: Mankind Divided va avea loc în 2029, la doi ani după evenimentele din Human Revolution, în rolul principal revenind Adam Jensen. Acesta va face parte din Task Force 29, o nouă divizie a Interpolului însărcinată cu lupta împotriva unui nou tip de terorism. Jensen nu are însă încredere deplină în colegii din Task Force 29, oferind informaţii secrete şi către The Juggernaut Collective, o altă organizaţie secretă.

Jensen îşi va putea îmbunătăţi si de această dată abilităţile prin intermediul implanturilor artificiale, acestea urmând să fie prezente în număr dublu faţă de Human Revolution. Elementele de RPG caracteristice seriei vor fi complementate de diversitatea locaţiilor în care Jensen va avea ocazia să călătorească în noul joc: Utulek Station din Praga (Cehia), spre exemplu, este o mahala locuită de indivizii cu implanturi artificiale.

Deus Ex: Mankind Divided va fi disponibil pe 23 august 2016, pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News