Deus Ex: Mankind Divided a fost dezvăluit oficial (UPDATE)

Autor: Cosmin Aionita | 09.04.2015
Deus Ex: Mankind Divided a fost dezvăluit oficial (UPDATE)

Update: Square Enix a lansat şi trailerul oficial al noului joc Deus Ex: Mankind Divided. La fel ca în cazul precedentului Deus Ex: Human Revolution, acest prim trailer este realizat din secvenţe prerenderizate, fără a fi folosit gameplay propriu-zis. De asemenea, a fost dezvăluit artwork-ul oficial al copertei jocului, pe care îl puteţi admira un pic mai jos.

Deus Ex Mankind DividedDeus Ex Mankind Divided


După apariţia unor zvonuri foarte concrete conform cărora Square Enix se pregăteşte de dezvăluirea unui nou titlu al seriei Deus Ex, iată că “gheaţa a fost spartă” de GameInformer, cea mai nouă ediţie a revistei având pe coperta Deus Ex: Mankind Divided.

Din fericire, nu este vorba de cine ştie ce MMO forţat sau de încă un spin-off pentru mobile şi tablete (cum a fost Deus Ex: The Fall), ci de o adevărată continuare pentru aclamatul Deus Ex: Human Revolution, realizată de acelaşi studio Eidos Montreal. Noul Mankind Divided este realizat doar pentru consolele de nouă generaţie (PlayStation 4 şi Xbox One), precum şi pentru PC, producătorii dorind astfel să maximizeze potenţialul acestui hibrid RPG-shooter.

Acţiunea va avea loc în 2029, la doi ani după evenimentele din Human Revolution, în rolul principal aflându-se şi de această dată Adam Jensen, eroul jocului precedent. Jensen va face parte din Task Force 29, o nouă divizie a Interpolului însărcinată cu lupta împotriva unui nou tip de terorism. Jensen nu are însă încredere deplină în colegii din Task Force 29, oferind informaţii secrete şi către The Juggernaut Collective, o altă organizaţie secretă.

De altfel, desfăşurarea poveştii va fi croită dupa alegerile realizate de jucător, producătorii promiţând că Jensen va fi pus în faţa multor astfel de dileme pe parcursul lui Mankind Divided. Din punct de vedere narativ, obiectivul este ca acest nou joc să facă trecerea spre evenimentele din primul titlu al seriei Deus Ex, lansat acum 15 ani de către Eidos şi Ion Storm.

Elementele de RPG caracteristice seriei vor fi complementate de diversitatea locaţiilor în care Jensen va avea ocazia să călătorească în Mankind Divided. Un astfel de exemplu este Utulek Station din Praga, Republica Cehă, o mahala în care îşi fac veacul indivizii cu implanturi artificiale. Cei de la Eidos Montreal promit că jocul se va adapta preferinţelor jucătorului, acesta urmând a putea fi abordat fie ca un shooter de acţiune, fie stealth, punând accentul pe explorare şi pe evitarea luptelor de orice fel. Această promisiune va fi valabilă şi pentru luptele cu boşii din Mankind Divided, gândite în aşa fel încât să şteargă amintirile nu prea plăcute lăsate de Human Revolution la acest capitol.

Deus Ex Mankind Divided

Bineînţeles, Jensen îşi va putea îmbunătăţi la rândul său abilităţile prin intermediul implanturilor artificiale: acestea vor fi prezente în număr dublu faţa de Human Revolution, iar dintre ele nu vor lipsi Tesla (săgeţi pe care Jensen le va putea lansa direct din pumni, ce vor permite eliminarea rapidă şi silenţioasa a inamicilor), Silent Run (Jensen se va putea deplasa rapid pe orice fel de suprafaţă fără a face vreun zgomot), C.A.S.I.E. (Jensen va fi capabil să analizeze starea mentală a interlocutorilor, avantaj ce-i va permite să dea răspunsurile corecte în fiecare astfel de conversaţie) sau PEPS Gun (arma neletală găzduită de braţul bionic al lui Jensen ce poate fi folosită pentru a incapacita un inamic).

Deus Ex: Mankind Divided va fi lansat pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC, un trailer oficial fiind aşteptat în scurt timp.

Deus Ex Mankind Divided

Deus Ex Mankind DividedDeus Ex Mankind Divided

Deus Ex Mankind DividedDeus Ex Mankind Divided

Urmărește Go4Games.ro pe Google News