Deus Ex: Human Revolution Hands-on Preview

| 16.05.2011
Deus Ex: Human Revolution Hands-on Preview

Atunci când vine vorba de RPG-uri a căror acţiune are loc la
persoana întâi, unul dintre primele nume care vin în minte este,
fără urmă de îndoială, Deus Ex. Jocul creat de Warren Spector şi
defunctul studio Ion Storm a fost într-atât de reuşit, combinând
elemente clasice de shooter cu mecanicile de joc
RPG
şi o poveste SF atrăgătoare, încât continuarea – Deus
Ex: Invisible War – nu a mai reuşit să se ridice la înălţimea
aşteptărilor. Eidos a păstrat însă drepturile asupra acestei
licenţe, plănuind să o aducă din nou în prim plan în această vară,
prin
Deus Ex: Human Revolution
.

Până în luna august însă, când cu toţii vom avea ocazia să
încercăm versiunea finală a jocului, publisherul Square
Enix ne-a pus la dispoziţie o variantă de preview a lui Deus Ex:
Human Revolution
, cu ajutorul căreia am putut să
ne facem o primă impresie despre creaţia studioului Eidos
Montreal
. Versiunea de preview conţine ceea ce pare a fi
prima parte a jocului complet, în total cam vreo cinci ore
de gameplay
, în funcţie de stilul de joc al fiecăruia.


Deus Ex: Human Revolution

Vestea bună este că Human Revolution încearcă să se
apropie mai mult de stilul care a consacrat primul joc al
seriei
, punând accentul atât pe firul narativ, cât şi pe
posibilităţile extinse de gameplay. Povestea din noul Deus Ex are
loc în 2027, jucătorii având ocazia să-l întruchipeze pe Adam
Jensen, şeful securităţii din cadrul Sarif Industries,
corporaţie specializată pe studiul şi producţia de
implanturi cibernetice
destinate fiinţelor umane. Prin
intermediul acestora, anumite abilităţi ale oamenilor, precum
vederea, rezistenţa la diferite feluri de atacuri etc. pot fi
serois îmbunătăţite. Totuşi, aşa cum se întâmplă întotdeauna,
această viziune asupra viitorului umanităţii nu este pe placul
tuturor, existând numeroase mişcări de stradă şi proteste împotriva
activităţilor desfăşurate de companii precum Sarif Industries.

Unul dintre acestea degenerează, sediul Sarif (ai căror
cercetători erau pe cale de a face o descoperire extrem de
importantă în domeniul implanturilor mai sus amintite) fiind atacat
de o grupare militară necunoscută, însă extrem de bine pregătită.
În ciuda eforturilor lui Jensen, atacul nu poate fi raspuns,
personajul central sfârşind prin a fi aproape omorât de
atacatori
. Din fericire, Jenses supravieţuieşte prin
intermediul unor implanturi, întorcându-se în mijlocul acţiunii
şase luni mai târziu.


Deus Ex: Human Revolution

Aici începe jocul propriu-zis, Jensen fiind trimis în felurite
misiuni de către conducătorul celor de la Sarif, în încercarea de
a descoperi cine sa află în spatele atacului
terorist
de la începutul poveştii. Jensen poate
interacţiona cu mai toate persoanele din sediul Sarif
,
unele dintre acestea oferind posibilitatea unor dialoguri extinse.
Acestea ascund informaţii preţioase despre universul
jocului
, precum şi despre trecutul celui care ocupă acum
poziţia de şef al securităţii în cadrul Sarif Industries. De
asemenea, nivelurile sunt presărate de tot felul de pad-uri şi
cărţi în format electronic, care întregesc, la rândul lor, imaginea
lumii în care are loc Deus Ex: Human Revolution.

Pe lângă poveste şi dialoguri, jocul se axează şi pe
libertatea de decizie în privinţa gameplay-ului pe
care o oferă gamerului. Astfel, la începutul unor misiuni, Jensen
trebuie să hotărască ce fel de echipament va dori sa adauge
propriului inventar, în vederea atingerii respectivului obiectiv:
chiar în prima astfel de însărcinare poate opta între o puşcă de
asalt (potrivită pentru atacuri directe şi
zgomotoase
) şi un pistol cu tranchilizante (pentru cei
care preferă furişarea în linişte).


Deus Ex: Human Revolution

De asemenea, odată accesată o misiune, există mai multe
modalităţi de a o duce la bun sfârşit
. Nivelurile sunt
pline bifurcări ale drumurilor, unele cărări fiind mai potrivite
pentru abordările de tip stealth, altele implicând
uciderea tuturor inamicilor. Indiferent de
varianta aleasă, jucătorul poate câştiga experienţă în urma
atingerii anumitor obiective (headshot-uri pentru cei dornici de
violenţă, parcurgerea anumitor porţiuni de nivel fără a fi detectat
etc.). Experienţa poate fi mai apoi investită în noi
implanturi (sau upgrade-ul celor deja existente)
, pentru a
dobândi noi abilităţi ieşite din comun.

Nu de puţine ori pe parcursul jocului, mai ales în condiţiile în
care doreşti să parcurgi nivelurile fără a fi detectat de inamici,
Jensen va întâlni numeroase încuietori sau computere parolate, pe
care îşi va putea demonstra abilităţile de hacker.
Mini-game-ul de hacking este destul de interesant, implicând
parcurgerea nodurilor unei reţele, în timp ce sistemul de
securitate încearcă cu orice preţ să te elimine
. Deşi pare
banal în teorie, acest proces nu este tocmai simplu. Oricum ar fi,
hackingul din Deus Ex: Human Revolution este mult mai
plăcut şi bine gândit decât echivalentul din Alpha Protocol, spre
exemplu
.


Deus Ex: Human Revolution

Ca alernativă sunt oferite confruntările directe,
inamicii din Deus Ex: Human Revolution nefiind deloc uşor
de depăşit
. Jensen poate alege să-i elimine rapid,
prin intermediul unor takedown-uri (care consumă
însă energie) sau să-i confrunte direct, cu ajutorul
armelor de foc
. În aceste cazuri, headshot-urile
sunt mai mult decât recomandate
, muniţia pe care
personajul principal o are la dispoziţie fiind de cele mai multe
ori prea puţină pentru a irosi mai multe focuri pe un singur
adversar.

De asemenea, în ciuda implanturilor sale, Jensen nu este
prea rezistent la atacurile inamicilor
, doar câteva focuri
fiind de ajuns pentru a-l doborî. Din fericire, muniţie
suplimentară şi arme noi pot fi culese atât de la inamicii omorâţî,
cât şi din anumite puncte-cheie ale nivelurilor. Odată cu
acumularea unei puteri de foc mai mari, şi adversarii lui
Jenses devin din ce în ce mai greu de depăşit
. Spre
exemplu, cea din urmă misiune a acestei versiuni de preview îl pune
pe erou faţă în faţă cu un robot dotat cu lansatoare de
rachete
.


Deus Ex: Human Revolution

În ciuda faptului că
jocul oferă suport pentru tehnologia DirectX 11
,
prezentarea grafică din Deus Ex: Human Revolution nu este tocmai
ceea ce am putea numi „ultimul răcnet”. Decorurile au un
aspect foarte colorat şi artificial
, care, deşi potrivit
universului jocului, nu lasă impresia de realism,
ci mai degrabă de bandă desenată. Realizarea personajelor amplifică
acest sentiment, lipsync-ul lăsând foarte mult de
dorit.
Din fericire însă, sunetul este impecabil
realizat, vocile excelente făcându-se imediat
remarcate
.

Lăsând la o parte stilul grafic, modul în care se
desfăşoară acţiunea din Deus Ex: Human Revolution este neaşteptat
de reuşit
, numeroase elemente de gameplay combinându-se în
ceea ce se anunţă a fi unul dintre cele mai promiţătoare RPG-uri
ale anului 2011.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News