Robert Krakoff, unul dintre fondatorii companiei producătoare de periferice și dispozitive de gaming Razer, a murit la vârsta de 81 de ani. El este faimos pentru implicarea în dezvoltarea și promovarea, în 1999, a primului mouse de gaming, Razer Boomslang.
„Razerguy”, cum mai era numit Krakoff, este considerat unul dintre cei care au dat naștere industriei de periferice de gaming, care valorează astăzi peste 3 miliarde de dolari. „Razerguy” era numele cu care se semna antreprenorul în mesajele trimise clienților în cutii împreună cu dispozitivele Razer cumpărate.
Anunțul despre moartea lui Krakoff a fost făcut de Razer. Nu sunt cunoscute cauzele decesului.
We are saddened by the passing of Co-Founder and President Emeritus, Robert Krakoff, known by everyone as RazerGuy. Robert’s unwavering drive and passion for gaming lives on and continues to inspire all of us.
Thank you Rob, you will be missed. pic.twitter.com/2HKNcFaOj2
— R Λ Z Ξ R (@Razer) April 28, 2022
Razer a fost una dintre primele mărci care au sponsorizat gameri profesioniști, în primii ani ai acestui secol. Compania l-a susținut pe legendarul Johnathan „Fatal1ty” Wendel înainte ca termenul eSports să devină parte a vocabularului, după cum notează The Verge.
Razer nu a fost, însă, o companie până în 2005. Era o marcă (creată de o agenție de marketing numită Fitch) deținută de o entitate numită Kärna, care inventase un nou sistem de urmărire pentru mouse-uri, ce permitea o rezoluție de 2.000 DPI, foarte mare după standardele vremii. Organizația, pentru care Krakoff a lucrat, a intrat în faliment în 2001, iar peste patru ani el a fondat compania Razer împreună cu Min-Liang Tan, CEO-ul actual.
Krakoff a fondat ulterior MindFX Science, un brand care se concentrează pe vânzarea de băuturi energizante și suplimente, pentru gameri și sportivi, mai sănătoase decât cele cunoscute. El a fost mereu pasionat de fitness și viața sănătoasă. Împreună cu soția lui, Krakoff a scris pe un blog care oferea sfaturi de nutriție pentru seniori, iar ulterior a fost coautor la o carte despre secretele din spatele celor care par să rămână mereu tineri.
Totodată, sub numele RM Krakoff, „Razerguy” a scris mai multe cărți începând cu anul 2009, de ficțiune și non-ficțiune.
Robert Krakoff promova Razer Boomslang în 2002: