Pac-Man Championship Edition 2 Review: soţul doamnei Pac-Man se întoarce

Autor: Cosmin Aionita | 30.09.2016
Pac-Man Championship Edition 2 Review: soţul doamnei Pac-Man se întoarce

Prima întrebare văzând noile aventuri ale unuia dintre cei mai cunoscuţi eroi din lumea jocurilor video a fost dacă mai există loc pentru astfel de “bunici” într-o lume a jocurilor înnebunite după grafică, care încearcă să măsoare distracţia în teraflopi? Ce şanse au titlurile clasice precum Tetris, Pac-Man sau Supaplex în faţa coloşilor apăruţi în toamna aceasta, care ne ameninţă cu Frostbite, cu excursii spaţiale sau cu integrarea sublimă în absolutul vieţii de gangster american?

Pac-Man, care a împlinit anul acesta vârsta de 36 de ani (matusalemică în lumea jocurilor video), se întoarce cu o nouă aventură care combină bine-cunoscutul gameplay palpitant cu noi efecte vizuale 3D. Pac-Man Championship Edition 2, deşi încă ne aminteşte de conceptul clasic din arcarde-urile anilor ’80, este un joc perfect adaptat vremurilor în care trăim. Reuşeşte să se integreze chiar mai bine decât primul Championship Edition apărut în 2007, care a fost urmat de Pac-Man Championship Edition DX.

Pac-Man Championship Edition 2

Pac-Man Championship Edition 2Pac-Man Championship Edition 2

Pac-Man Championship Edition 2Pac-Man Championship Edition 2

Pac-Man Championship Edition 2Pac-Man Championship Edition 2

În cadrul noului joc, producătorii au încercat să extindă şi mai mult reţeta clasică, cu noi elemente de gameplay care să insufle viaţă în articulaţiile ruginite ale lui Pac-Man. Pe lângă modurile de joc introduse de cei doi predecesori, precum Score Attack, noul Pac-Man propune schimbări majore precum posibilitatea de a provoca coliziuni cu fantomele din joc. Astfel, jucătorul se poate lovi o dată fără consecinţe de Blinky, Pinky, Inky sau Clyde. Abia al treilea contact cu infamele fantome duce la o cursă nebună de urmărire din partea creaturilor ectoplasmatice. Producătorii au exploatat la maximum această nouă regulă, oferindu-le jucătorilor mai multe posibilităţi tactice pentru a scăpa de, a distrage atenţia sau de a se folosi de fantome pentru a termina mai repede câte un nivel. Nici bomba clasică nu a scăpat de modificări: acum, dacă este activată în momentul în care eroul este încolţit, bomba îl va teleporta pe acesta la punctul de pornire, de unde jucătorul poate alege o direcţie nouă de deplasare. O altă noutate utilă este introducerea frânei, care ajută la evitarea coliziunile nedorite, dar care poate fi folosită şi pentru a-l transforma pe eroul galben într-un demon al drift-urilor, şicanând curbele nivelurilor pentru a câştiga timp.

Pe lângă cei patru antagonişti iconici, producătorii au introdus şi noi tipuri de adversari, care, deşi nu rănesc jucătorul, îi pot bloca calea sau îl pot încetini. Cele mai malefice sunt fantomele miniaturale verzi, care, odată trezite, se alătură fraţilor mai mari şi mai agresivi, formând un adevărat tren al terorii. În nivelurile în care apar aceste Ghost Trains se schimbă însă uşor regulile, fructul de la finalul nivelului fiind înlocuit de un Power Pellet, care-i permite lui Pac-Man să consume cu mare poftă toate fantomele din nivel. Schimbarea rolului din vânat în vânător şi consumul fantomelor ca pe bandă rulantă nu doar că aduce un bonus de puncte considerabil, dar şi o potolire răcoritoare a setei de răzbunare.

Pac-Man Championship Edition 2

Pac-Man Championship Edition 2Pac-Man Championship Edition 2

Pac-Man Championship Edition 2Pac-Man Championship Edition 2

Pac-Man Championship Edition 2Pac-Man Championship Edition 2

Toate noutăţile, alături de regulile de bază ale jocului sunt explicate în cadrul unui Tutorial cuprinzător şi distractiv. După parcurgerea primelor niveluri didactice, jucătorii vor fi pregătiţi să înfrunte pericolele din nivelurile variate ale modului Score Attack. Biruind şi în acest mod, se deschide calea către Adventure Mode şi confruntarea cu boşii de nivel. Din păcate, această partea jocului este cea mai anemică, acest Adventure Mode neaducând nici o schimbare de gameplay faţă de restul jocului. Singura diferenţă sunt efectele vizuale spectaculoase generate de înfrângerea fantomelor gigantice, care nu reuşesc însă să motiveze îndeajuns jucătorul.

Provocarea oferită de joc poate fi crescută prin înaintarea în nivelurile de dificultate, fiecare astfel de nivel sporind intensitatea experienţei. Alegând de exemplu nivelul de dificultate Hard, fructele de la sfârşitul nivelului vor încerca să fugă de Pac-Man, în timp ce nivelul Pro introduce un ritm şi mai alert şi o limită de timp frustrant de mică.

Pac-Man Championship Edition 2

Pac-Man Championship Edition 2Pac-Man Championship Edition 2

Pac-Man Championship Edition 2Pac-Man Championship Edition 2

Pac-Man Championship Edition 2Pac-Man Championship Edition 2

Din punct de vedere vizual, seria face un imens pas în faţă. Stilurile vizuale diferite ale nivelurilor, care combină elemente retro cu cele de neon, generează o varietate plăcută. La ruperea monotoniei lumii 2D contribuie şi efectele 3D ale personajului, producătorii încercând să stimuleze şi ochii, nu doar reflexele.

Şi ca să răspundem la întrebarea de la începutul articolului: da, în mod surprinzător Pac-Man a reuşit să se reinventeze şi a rămas de actualitate. Pac-Man Championship Edition 2 nu este doar spectaculos şi distractiv, dar şi captivant.

Pac-Man Championship Edition 2

Părţi pozitive
  • gameplay captivant
  • noi elemente care variază gameplay-ul
  • distractiv, în pofida simplităţii conceptului de bază
Părţi negative
  • cam puţine moduri de joc
  • luptele cu boşii sunt anemice
Urmărește Go4Games.ro pe Google News