Publisher-ul Curve Digital a dezvăluit când apare Peaky Blinders: Mastermind, jocul bazat pe apreciatul serial Peaky Blinders. Astfel, Peaky Blinders: Mastermind este așteptat pe 20 august 2020, în ediții pentru consolele PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch, dar și pentru PC.
Dezvoltat de studioul FuturLab, Peaky Blinders: Mastermind a fost gândit drept o combinație de puzzle-uri și aventură, jucătorii urmând să tragă sforile pentru a-l ajuta pe Tommy Shelby și pe gașca lui să preia controlul asupra străzilor din Birmingham, la începutul secolului al XX-lea.
Acțiunea va avea loc înainte de evenimentele din primul sezon al serialului, când Shelby descoperă și încearcă să dejoace un plan pus la punct împotriva organizației sale. Astfel, jucătorii vor avea ocazia de a controla diferiți membri ai familiei Shelby (precum Tommy, Arthur, Polly și alții) și de a pune în aplicare scenariile complexe gândite de Tommy.
În procesul de realizare a noului joc Peaky Blinders: Mastermind a fost implicat chiar și Steven Knight, creatorul și scenaristului serialului TV Peaky Blinders, iar în rolul lui Tommy Shelby, în trailer-ul de mai sus, îl veți recunoaște pe actorul Cillian Murphy.
Când apare, pe 20 august 2020, jocul Peaky Blinders: Mastermind va fi disponibil pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch și PC, prin intermediul Steam, la un preț echivalent cu 24,99€.
De altfel, precomenzile pentru Peaky Blinders: Mastermind sunt acum disponibile prin Steam, cei care aleg această metodă de achiziție urmând să beneficieze de o reducere de preț de 20%: 19,99€ în loc de 24,99€.
De asemenea, cei care aleg să plaseze o precomandă pentru Peaky Blinders: Mastermind prin Steam vor primi gratuit, drept bonus, coloana sonoră oficială a jocului, realizată de Feverist.
Sursa: All Games Delta, Steam