Ubisoft a dezvăluit Tom Clancy’s Rainbow Six Mobile, un nou first person shooter tactic dezvoltat pentru dispozitivele mobile, ce va fi disponibil în regim free-to-play pe terminalele ce rulează sistemele de operare iOS (via App Store) și Android (via Google Play Store).
Produs de Ubisoft Montreal în colaborare cu studiourile Ubisoft din Winnipeg, Halifax, Paris, Quebec, București, Kiev, Pune, Chengdu și Shanghai, alături de RedLynx, Rainbow Six Mobile promite să livreze o experiență fidelă seriei din care face parte, cu acțiune rapidă, dar și gameplay tactic. Meciurile se vor desfășura în sistem 5v5 PvP, modul de joc principal urmând să fie clasicul Attack vs. Defense. Mai exact, atacatorii trebuie să se folosească de drone pentru a strânge informații despre pozițiile inamicilor și apoi să pătrundă prin pereții, podelele și tavanele destructibile, în timp ce apărătorii sunt nevoiți să baricadeze toate punctele de acces și să utilizeze camerele de supraveghere pentru a-și proteja pozițiile. Rolurile se vor inversa după fiecare rundă.
Jucătorii vor avea la dispoziție o echipă complet personalizabilă de operatori din universul Rainbow Six, fiecare dintre aceștia echipat cu propriile abilități speciale, arme și gadget-uri. În joc veți regăsi și hărți emblematice din Rainbow Six Siege, precum Bank sau Border, dar și alte moduri de joc PvP precum Secure Area și Bomb.
Fiind dezvoltat în exclusivitate pentru dispozitivele mobile, Rainbow Six Mobile a fost optimizat pentru aceste platforme, cu moduri de joc exclusive și scheme de control personalizabile, gândite pentru a acomoda meciurile desfășurate „în deplasare”.
Jucătorii se pot înscrie chiar acum pe rainbowsixmobile.com pentru a participa în viitoarele sesiuni de testare pentru Tom Clancy’s Rainbow Six Mobile.
Sursa: Ubisoft