PlayStation Vita în agitaţia londoneză – ce jocuri vor fi lansate pe noua consolă Sony

| 30.11.2011
PlayStation Vita în agitaţia londoneză - ce jocuri vor fi lansate pe noua consolă Sony

Într-o eră dominată de terminalele inteligente (smartphones) şi tablete, dispozitivele mobile dedicate în exclusivitate gaming-ului nu trăiesc tocmai zile de glorie. Nintendo a recurs la ceea ce putem numi o „şmecherie” de marketing, echipând consola Nintendo 3DS cu un ecran 3D, ce poate fi vizionat cu ochii liberi, fără a necesita purtarea obositorilor ochelari 3D. Din păcate, în ceea ce priveşte specificaţiile hardware reale, 3DS cu greu poate tine pasul cu telefoanele moderne, folosirea în continuare a unui ecran tactil rezistiv fiind elocventă în acest sens.

Spre deosebire de concurentul său nipon, Sony a ales pentru noul PlayStation Vita o configuraţie hardware de ultimă oră, bazată pe un procesor quad core, dar şi pe un cip video cu patru nuclee. De asemenea, s-a optat pentru un touchscreen capacitiv modern şi un afişaj AMOLED de 5″, acompaniate de o suprafaţă sensibilă la atingere plasată pe partea din spate a consolei, dar şi de o dispunere clasică de butoane, caracteristică consolelor PlayStation. În continuare puteţi consulta lista completă a caracteristicilor tehnice din spatele viitorului PlayStation Vita.

PlayStation Vita

  • Platform Name: PlayStation Vita
  • Model number: PCH-1000 series
  • CPU: ARM(R) Cortex(TM)-A9 core (4 core)
  • GPU: SGX543MP4+
  • External Dimensions: Approx. 182.0 x 18.6 x 83.5mm (width x height x depth) (tentative, excludes largest projection)
  • Screen: 5 inches (16:9), 960 x 544, Approx. 16 million colors, OLED (Touch screen) Multi touch screen (capacitive type)
  • Main memory: 512MB
  • VRAM: 128MB
  • Rear touch pad: Multi touch pad (capacitive type)
  • Cameras: Front camera, Rear camera
    • Frame rate: 120fps@320×240(QVGA), 60fps@640×480(VGA)
    • Resolution: Up to 640×480(VGA)
  • Sound: Built-in stereo speakers, Built-in microphone
  • Sensors: Six-axis motion sensing system (three-axis gyroscope, three-axis accelerometer), Three-axis electronic, compass
  • Location: Built-in GPS (3G/Wi-Fi model only), Wi-Fi location service support
  • Keys / Switches:
    • PS button
    • Power button
    • Directional buttons (Up/Down/Right/Left)
    • Action buttons (Triangle, Circle, Cross, Square)
    • Shoulder buttons (Right/Left)
    • Right stick, Left stick
    • START button, SELECT button
    • Volume buttons (+/-)
  • Wireless communications:
    • Mobile network connectivity (3G/Wi-Fi model only)
    • IEEE 802.11b/g/n (n = 1×1)(Wi-Fi) (Infrastructure mode/Ad-hoc mode)
    • Bluetooth(R) 2.1+EDR (A2DP/AVRCP/HSP)
  • Slots/Ports:
    • PlayStation Vita card slot
    • Memory card slot
    • SIM card slot (3G/Wi-Fi model only)
    • Multi-use port (for USB data communication, DC IN, Audio (Stereo Out /Mono In), Serial data communication), Headset jack (Stereo mini jack) (for Audio (Stereo Out/Mono In))
    • Accessory port
  • Power: Built-In Lithium-ion Battery,AC adaptor
  • Supported Music: MP3 MPEG-1/2 Audio Layer 3, MP4 (MPEG-4 AAC)
  • AV content: WAVE (Linear PCM)
  • Videos: MPEG-4 Simple Profile (AAC), H.264/MPEG-4 AVC, High/Main/Baseline Profile (AAC)
  • Photos: JPEG (Exif 2.2.1), TIFF, BMP, GIF, PNG

PlayStation Vita

Însă aceste specificaţii tehnice nu înseamnă nimic dacă oferta de jocuri pentru consolă nu ţine pasul cu puterea sa hardware. Tocmai această latură a consolei am putut-o explora săptămâna trecută, când am vizitat Londra pentru a lua parte la un eveniment de prezentare a consolei PlayStation Vita, precum şi a librării software cu ajutorul căreia aceasta va fi lansată, pe 22 februarie 2012.

Trebuie spus încă de la început că PlayStation Vita foloseşte o interfaţă modernă, bazată pe ecranul tactil cu care consola este echipată. Meniurile sunt intuitive, iar viteza de răspuns a ecranului este comparabilă cu cea a dispozitivelor moderne ce folosesc sistemul de operare Android. Pe lângă jocuri, Sony a prezentat în cadrul evenimentului londonez şi o serie de aplicaţii special dezvoltate pentru Vita, ce urmează să ofere suport pentru servicii online populare precum Flickr sau Twitter. După cum era de aşteptat, aplicaţiile sunt foarte uşor de folosit, schemele de culori alese fiind totuşi un pic mai „copilăreşti” decât în cazul soft-urilor similare gândite pentru telefoane mobile sau tablete.

Pe lângă acestea, consola va fi livrată şi cu un serviciu numit Near, capabil să scaneze împrejurimile (via 3G sau Wi-Fi) pentru a detecta şi alţi utilizatori de Vita (sunt identificate până şi numele pe care aceştia le folosesc pe PlayStation Network, avatarurile acestora sau colecţiile lor de trofee). Pe lângă partidele multiplayer sau sesiunile de chat (text sau audio) ce pot fi iniţiate prin intermediul Near, acestor persoane le pot fi lăsate şi tot felul de gifts, bonusuri deblocate în jocuri, cum ar fi personaje suplimentare sau obiecte de îmbrăcăminte (virtuală) personalizate.

Să trecem însă la jocuri, pentru că, să fim sinceri, un dispozitiv precum PlayStation Vita se achiziţionează în primul rând pentru acest gen de entertainment. Sony plănuieşte să aibă una dintre cele mai cuprinzătoare oferte de jocuri la lansarea lui PlayStation Vita, acestea fiind fie bazate pe francize ce şi-au făcut un nume pe consolele mai vechi PlayStation, fie pe titluri nou-nouţe, dezvoltate special pentru noua consolă portabilă.

Utilizatorii de PlayStation 3 se vor bucura să audă că titluri cu vechime precum LittleBigPlanet, Motorstorm, ModNation Racers sau Wipeout îşi vor face apariţia şi pe noul Vita. Versiunea mobilă a lui LittleBigPlanet va utiliza facilităţile oferite de touchscreen, atât crearea de niveluri suplimentare, cât şi navigarea celor deja existente devenindu-se ceva mai intuitive. Motorstorm RC este un nou episod al seriei, dedicat de această dată curselor cu masinuţe teleghidate. Jocul va fi lansat atât pe PS Vita, cât şi pe PS3, achiziţia de pe PSN urmând să deblocheze ambele variante ale jocului.

ModNation Racers: Road Trip va fi foarte familiar celor care au încercat deja versiunea de PS3 a jocului, schimbările semnificative fiind aduse în ceea ce priveşte editarea de circuite suplimentare, facilitată de interfaţa bazată pe touchscreen. Wipeout 2048 duce la noi culmi interconectabilitatea dintre PlayStation 3 şi Vita, deţinătorii mai vechiului Wipeout HD putându-se întrece direct cu utilizatorii noului joc prin intermediul PlayStation Network.

Acestea nu vor fi însă singurele serii cu vechime care vor face tranziţia către Vita. Publisherii parteneri ai celor de la Sony au fost de asemenea prezenţi în cadrul evenimentului londonez, prezentând propriile jocuri dedicate noului dispozitiv mobil. În prim plan au stat jocurile sportive, cum ar fi FIFA Football de la EA Sports, Virtua Tennis de la SEGA sau Formula 1 2011 de la Codemasters.

FIFA Football este o replică mobilă a fratelui mai mare FIFA 12, fiind uimitor cât de asemănătoare sunt cele două jocuri din punct de vedere grafic. Mai mult, producătorii promit inovaţii ieşite din comun: jucătorii pot ochi cu precizie spre ce punct al porţii doresc să şuteze prin intermediul touch panel-ului plasat în spatele consolei; de asemenea, se poate pasa, centra sau trimite mingi în adâncime prin folosirea ecranului tactil frontal, frustrările reieşite din pasele direcţionate aiurea fiind astfel eliminate.

Virtua Tennis se prezintă, la rândul său, foarte bine din punct de vedere grafic. Meciurile pot fi jucate fie cu ajutorul stickurilor analogice şi a butoanelor, fie cu ajutorul gesturilor executate pe touchscreen. F1 2011, în schimb, nu impresionează din punct de vedere vizual (arată mai degrabă ca un titlu finisat pentru PSP), iar controlul este un pic cam greoi.

PlayStation Vita va avea parte şi de o sumedenie de jocuri de lupte, până acum fiind confirmate titluri precum Street Fighter X Tekken, Ultimate Marvel vs. Capcom 3, Mortal Kombat, Tekken sau Reality Fighters. În cadrul prezentării de la Londra, şi-au făcut apariţia doar Ultimate Marvel vs. Capcom 3, care arată aproape indentic cu corespondentul său de pe consolele „mari”, şi Reality Fighters. În timp ce primul este un joc de fighting serios, Reality Fighters se foloseşte de camerele consolei pentru a captura imagini ce pot fi folosite drept „câmpuri de bătălie” pentru personajele caricaturale ce se înfruntă pe ecran.

Nu în ultimul rând, unul dintre publisherii cu o prezenţă importantă în cadrul prezentării londoneze a fost Ubisoft, care a adus platformer-ul Rayman Origins pentru Vita (absolut identic ca grafică şi gameplay cu versiunile pentru PlayStation 3, Xbox 360 sau Nintendo Wii), precum şi versiunea specială pentru Vita a lui Michael Jackson The Experience. Acesta este un joc bazat pe muzica regretatului superstar, în care trebuie efectuate diferite mişcări de dans prin intermediul gesturilor executate pe touchscreen.

Pe lângă aceste titluri, care au sau au avut corespondente pe consolele „de casă” sau pe PC-uri, cei de la Sony au venit înarmaţi cu o sumedenie de titluri originale, dezvoltate special pentru PlayStation Vita. Unul dintre acestea este Little Deviants, o colecţie de mini-jocuri gândite în jurul capabilităţilor tehnice ale noii console (touch panel, accelerometru, giroscop, camere video etc.). Acestea sunt foarte potrivite pentru jucătorii de vârste fragede, cei mai maturi riscând să pară uşor penibili în timp ce se zbenguie de nebuni mişcând consola în toate părţile pentru a menţine echilibrul unei mogâldeţe sau a împuşca monştri zburători.

Un joc mult mai interesant este Sound Shapes, un platformer cu mecanici de joc asemănătoare cu mai vechiul Gish, ale cărui niveluri sunt create însă prin intermediul notelor muzicale. Practic, atunci când este parcurs un nivel în ordinea gândită de producător, sunetele emise duc la naşterea unei melodii. Utilizatorii îşi vor putea compune propriile melodii şi niveluri prin intermediul editorului ce va fi inclus în joc.

În schimb, Escape Plan este realizat într-un stil umoristic alb-negru. Cele două personaje principale, Lil şi Laarg, trebuie ghidate de jucători prin intermediul unor niveluri pline de capcane, Escape Plan folosind din plin posibilităţile aduse de cele două suprafeţe sensibile la atingere ale consolei. Spre exemplu, pentru a eschiva anumite capcane, personajele pot fi mutate prin apăsarea simultană a ambelor suprafeţe touch.

Gravity Rush abandonează ideea de joculeţ simpatic şi accesibil, acest titlu lăudându-se cu o lume de joc deschisă, în stilul inFamous. Spre deosebire însă de puterile electrice ale lui Cole MacGrath, protagonista din Gravity Rush poate folosi orice suprafaţă drept podea, bătăliile şi puzzle-urile fiind concepute pentru a exploata cât mai bine această mecanică de joc. Personajul poate de asemenea să planeze în aer, să eschiveze atacuri prin intermediul gesturilor efectuate pe ecranul tactil sau să lovească punctele sensibile ale boşilor cu ajutorul touchscreen-ului.

Pentru iubitorii de acţiune, Sony a pregătit Unit 13, un shooter third person militar dezvoltat de producătorii seriei SOCOM. În cadrul jocurilor de acest tip iese cel mai bine în evidenţă cel de-al doilea stick analogic, cu ajutorul căruia controlul devine extrem de comod. Unit 13 este însă destul de generic iar grafica nu se ridică la nivelul altor jocuri prezentate cu această ocazie.

Am păstrat pentru la sfârşit bijuteria coroanei PlayStation Vita, Uncharted: Golden Abyss. Jocul arată incredibil şi poate fi lesne confundat cu trilogia iniţială de pe PlayStation 3, fiind aduse unele modificări specifice noii console portabile. Nathan Drake va putea fi controlat fie prin metodele tradiţionale (stickuri şi butoane), fie folosind touch screen-ul pentru a naviga cu usurinţă nivelurile, sau panel-ul sensibil la atingere pentru a escalada pereţi, frânghii etc. De asemenea, accelerometrul şi giroscopul pot fi folosite pentru a ochi prin simpla mişcare a consolei. Dacă ar fi să recomandăm un joc pe care trebuie neapărat să-l achiziţionaţi odată cu PlayStation Vita, Uncharted: Golden Abyss ar fi fără urmă de îndoială alesul nostru.

Totuşi, după spuneam şi la început, trăim într-o epocă dominată de dispozitivele bazate doar pe touch screen şi, implicit, pe joculeţele simpliste, uşor accesibile pentru toată lumea. Vita va beneficia şi de astfel de titluri, poate nu prea atrăgătoare pentru gamerii hardcore, însă îndeajuns de interesante pentru a atrage publicul casual. Este vorba de jocuri precum Hustle Kings (simulator de biliard), Everybody’s Golf sau Top Darts.

Din păcate, deşi erau iniţial anunţate pe lista de jocuri ce urmau să fie prezente în cadrul evenimentului londonez, au lipsit titluri precum Resistance Burning Skies (first person shooter), Ridge Racer (curse cu maşini) sau Super Stardust Delta (arcade shooter cu nave spaţiale). Chiar şi asa însă, PlayStation Vita pare să beneficieze de o librărie impresionantă de titluri de lansare, care va fi îmbogăţită pe parcursul anului viitor cu ajutorul unor jocuri precum Assassin’s Creed pentru Vita, o ediţie specială de Call of Duty sau un episod separat al seriei BioShock, special dezvoltat pentru noua consolă portabilă a celor de la Sony.

PlayStation Vita se va lansa în Europa pe 22 februarie 2011 şi va fi comercializată în două versiuni: cu suport 3G (299€) şi Wi-Fi only (249€).

Urmărește Go4Games.ro pe Google News