League of Legends: Wild Rift – MOBA se mută pe mobil. Primele impresii

Autor: Cătălin Niţu | 11.12.2020
League of Legends: Wild Rift – MOBA se mută pe mobil. Primele impresii

League of Legends: Wild Rift, în versiune beta, este acum disponibil pe platformele mobile iOS și Android. Îl puteți descărca chiar acum de pe magazinele de aplicații pe dispozitivele voastre, însă în cazul în care nu sunteți încă hotărâți dacă merită efortul, iată ce impresii mi-a lăsat Wild Rift după aproape o săptămână de acces la joc. Trebuie menționat încă de la început însă că acest Wild Rift este un joc complet separat de League of Legends de pe PC, însă cele două titluri au multe elemente comune.

Totuși, Riot Games a decis să separe cele două titluri din câteva motive destul de ușor de înțeles. În timp ce League of Legends este deja un joc bine stabilit, cu milioane de fani în toată lumea și o scenă de eSports imensă, modificarea sa pentru a funcționa pe platformele mobile ar fi adus critici din partea fanilor. Astfel, acel joc va rămâne în continuare neatins, în timp ce noul League of Legends: Wild Rift rămâne un titlu independent, care poate să evolueze în ritmul său.

League of Legends Wild Rift

League of Legends primește un nou început pe mobil

Și de ce se numește Wild Rift? Ei bine, acesta este numele noii hărți pe care are loc jocul. Diferențele nu sunt imense și cam oricine a jucat un titlu MOBA în trecut, fie că este vorba despre League of Legends, despre DOTA sau DOTA 2, poate înțelege imediat câmpul de luptă. Asta pentru că modificările sunt mai degrabă la nivel de dimensiuni. Este o hartă mai mică, cu o junglă semnificativ diferită, și care poate fi parcursă mai repede. Bazele sunt semnificativ reduse în dimensiuni, fiind prezente doar turnurile și Nexus-ul (care are acum posibilitatea să tragă în inamici). Asta pentru că meciurile trebuie să fie mai rapide și să poată fi terminate cam de două ori mai repede decât cele obișnuite.

Dacă un meci de League of Legends durează cam 30-40 de minute, în League of Legends: Wild Rift vei termina meciul în 15 sau 20. Și nu doar dimensiunea hărții încurajează asta, ci și rata cu care personajele cresc în nivel, cantitatea de bani pe care o primești atunci când elimini minioni sau campionii inamici, dar și abilitățile, care au fost toate modificate pentru a fi adaptate la platforma mobilă.

League of Legends Wild Rift

Controlul este complet diferit față de jocul de PC, însă experiența de joc nu este atât de diferită pe cât pare la prima vedere. Iar cine a jucat deja alte jocuri MOBA pentru mobil știe încă de la început cum să joace Wild Rift. Ai la dispoziție un stick virtual pe partea stângă a ecranului și patru butoane de abilități în dreapta. Există și alte câteva butoane secundare pentru activarea obiectelor pe care le cumperi și alte abilități, însă chiar dacă ecranul pare aglomerat atunci când te uiți la un screenshot, în gameplay acesta nu încurcă deloc jocul. Asta pentru că telefoanele moderne au ecrane semnificativ mai late decât un ecran 16:9. Raportul de aspect de 20:9 sau 19,5:9 este destul de comun pe smartphone-urile cu Android și iOS și ai în centru destul loc pentru a supraveghea câmpul de luptă.

Dar această schemă de control ar putea deranja în cazul în care echipa ta joacă în colțul din stânga-sus al hărții, dar Riot s-a gândit și la asta. În consecință, toți jucătorii, indiferent de echipă, vor vedea harta cu baza sa în colțul din stânga-jos. Dar asta duce la inversarea lane-urilor, așa că Riot a găsit o soluție elegantă pentru a face identificarea lor mai ușoară. Mai întâi, le-a redenumit: lane-ul care tradițional se numea „top” se numește Solo Lane, iar cel care se numea „bottom” se numește acum Duo Lane. Lane-ul de pe centru este în continuare Mid Lane.

League of Legends Wild Rift

Există câteva diferențele între League of Legends: Wild Rift și versiunea de PC

Iar totul are sens. Dacă ești în baza de jos, doi eroi vor merge pe Duo Lane, în dreapta, un erou va merge pe Solo Lane sus, un erou în junglă și unul pe Mid Lane. Dacă ești în baza de sus, eroul Solo va merge în dreapta, și Duo Lane este sus. Are mai mult sens atunci când joci și nu vei avea probleme de adaptare, pentru că există și săgeți care indică numele fiecărui lane.

Eu unul nu sunt jucător de League of Legends. Am jucat foarte puțin de-a lungul timpului și a trebuit să îmi fac un cont Riot nou special pentru acest joc, pentru că nu mai țineam minte nici parola contului vechi și nici mail-ul pe care l-am făcut. Din acest motiv, e greu să spun care sunt diferențele și asemănările între cele două jocuri. Cei de la Riot mi-au spus însă că au simplificat semnificativ magazinul de obiecte magice din joc, dar veteranii nu ar trebui să se sperie, întrucât multe dintre obiectele standard sunt acolo, iar acestea fac în mare parte același lucru.

Ce vor fi nevoiți să știe cei care vin de la League of Legends de PC este faptul că anumite abilități ale eroilor au fost modificate pentru a fi ușor de folosit pe mobil. Atunci când ai o abilitate pe care trebuie să o îndrepți într-o anumită direcție, dacă ții apăsat pe butonul virtual al ei, poți mișca ținta la 360 de grade. La fel și cu abilitățile care pot fi trimise mai departe sau mai aproape. Iar butonul de atac poate, la rândul său, să fie apăsat lung pentru a face „lock on” pe o țintă, de exemplu un erou într-o mulțime de eroi și minioni, în timp ce două butoane mici din jurul butonului de atac pot fi apăsate pentru a ataca doar minioni sau doar clădiri.

League of Legends Wild Rift

Pare să fie deja cel mai bun MOBA de mobil de până acum

Fiind un joc care încă este în stadiu beta, nu vreau să critic prea mult anumite aspecte. Mai ales că nu sunt familiarizat cu jocul original. Totuși, îl pot compara cu Arena of Valor, un văr îndepărtat pentru League of Legends, joc MOBA de mobil foarte popular în special în China, pe care l-am jucat o perioadă. Cele două titluri sunt foarte similare în structură și gameplay, cu mențiunea că este evident stratul în plus de finisare pe care Riot l-a aplicat peste League of Legends: Wild Rift.

Totul pare mai bine închegat, având avantajul că există o bază pe care a fost construit: jocul de PC. Arena of Valor a fost însă construit special pentru mobil de la început, și se vede. Totuși, cele două jocuri sunt foarte similare, de la interfața in-game, la meniul principal și până la design-ul eroilor. Deh, Tencent, care deține studioul Riot, a dezvoltat și acel joc. Totuși, mi se pare mai complex Wild Rift, lucru care îi va bucura pe fanii jocului original.

League of Legends Wild Rift

Și am fost surprins să văd că, cel puțin acum, cât este în beta, reușești să intri în posesia multor eroi destul de repede. Din cei 49 de campioni disponibili în joc în acest moment, am deja acces să joc cu 16 dintre ei. Desigur, șase dintre aceștia sunt gratuiți prin rotație, însă am atins doar nivelul 10 de profil și aproape la fiecare nivel în parte am mai primit ori câte un erou, ori câte o cutiuță care mă lăsa să îmi aleg un erou de deblocat. Ba chiar am strâns și destule Blue Motes (5.500) pentru a cumpăra un erou din magazin. Asta mă bucură, întrucât jucătorii nu par să fie împinși să cheltuie bani pe eroi imediat.

Skin-urile și alte elemente personalizabile precum pozițiile eroilor înainte și după meci, cât și emote-uri animate pot fi cumpărate în schimb din magazin. Din fericire, nu trebuie să interacționezi cu aceste elemente dacă nu vrei. Prețurile sunt însă destul de mari. Având în vedere că un erou costă cam 700 de „Wild Cores” și cumperi 1150 la prețul de 55 de lei sau 500 la 25 lei, cumpărăturile pot deveni scumpe foarte repede. Iar skin-urile mai speciale pot ajunge de la 500 la peste 2.000 de Wild Cores. Aveți grijă să nu aveți cardul atașat de un cont al unui copil care vrea să joace Wild Rift.

League of Legends Wild Rift

Riot a lucrat mult la optimizarea jocului și pentru telefoane nu foarte performante

La nivel tehnic, jocul mi s-a părut „impecabil”. Cei de la Riot spun că ai nevoie de minimum un iPhone 6 Plus sau un telefon cu Android cu procesor quad-core la 1,4 GHz, 1,5 GB RAM și ecran 720p. Deci, în teorie, ar trebui să funcționeze cam pe orice dispozitiv de pe piață. iPhone 6, de exemplu, nu mai are suport software de la Apple încă din 2018, dar jocul va funcționa pe acest model. La fel și pe telefoanele cu Android cele mai ieftine de pe piață.

În meniul de setări există la categoria grafică mai multe moduri predefinite de detalii, cât și posibilitatea de a modifica fiecare setare în parte, ca pe PC. Ai setări pentru umbre, calitatea modelelor, texturilor, efectelor și chiar câteva elemente vizuale, precum evidențierea personajelor cu un contur. Și, cea mai importantă setare, cea care comută între 30 și 60 de cadre pe secundă.

League of Legends Wild Rift

Recunosc, am testat jocul pe două telefoane high-end, așa că nu am întâlnit probleme de performanță pe niciunul: un Xiaomi Mi 10T Pro cu Snapdragon 865 și un iPhone 11 Pro Max. Jocul a funcționat perfect la 60 de cadre pe secundă. Atunci când a fost selectat. Am descoperit un bug în versiunea beta care mă calcă pe nervi pentru că îți resetează setările video. Acest bug este prezent și în versiunea de iOS și pe Android și este ușor de reprodus. Dacă lași jocul pe ecran fără să „ieși” din aplicație și închizi ecranul telefonului pentru câteva minute, jocul te deconectează de la server.

Asta nu reprezintă o problemă, pentru că rămâne contul salvat în joc, deci reconectarea este automată, dar de fiecare dată când se întâmplă, jocul revine la 30 de cadre pe secundă și setările implicite de grafică. Și n-ar fi o mare tragedie dacă ai putea accesa aceste setări în timpul meciului, însă nu există un asemenea meniu. Sau poate nu l-am găsit eu. Pentru că nu am găsit nici capabilitatea de a părăsi un meci. Odată ce intri, nu mai ai cum să ieși din meci decât închizând aplicația. Pe termen lung, probabil că vei fi penalizat de către Riot: nu intra într-un meci dacă nu ai 20 de minute să îl duci la bun sfârșit.

League of Legends Wild Rift

Wild Rift este un joc concentrat pe esențial, fără prea multe moduri de joc

Iar față de jocul original, Wild Rift are mai puține moduri de joc disponibile. Poți face meciuri „Custom”, pentru a juca alături de prieteni, fără riscul de a da peste inamici străini, iar aici poți adăuga și boți în echipă. De asemenea, există un mod Coop vs AI pentru echipe umane care se pot antrena cu boți, cât și PvP-ul clasic cu 10 jucători. Există și tutoriale destul de bine realizate, cât și un mod Ranked care este deblocat la nivelul 10 de profil.

Dar ce îi lipsește în moduri de joc, compensează prin tot felul de sisteme de obiective secundare, care te îndeamnă să joci într-un anumit fel, putând astfel învăța să folosești anumite elemente din joc. Iar toate aceste obiective aduc de la sine bonusuri precum resurse in-game pentru deblocarea de conținut, dar și eroi, din când în când.

League of Legends Wild Rift

League of Legends: Wild Rift are șansa de a deveni cel mai mare joc de mobil din lume

Cred că League of Legends Wild Rift are șansa să devină un succes foarte mare într-un timp foarte scurt. Pornește cu un avantaj din start, jocul de PC fiind deja unul dintre cele mai mari din lume, dar, având în vedere numărul imens de gameri de pe mobil, are șansa chiar să îl egaleze sau să îl întreacă. Ajută și faptul că această primă versiune beta este extrem de bine realizată încă de la început, având deja o bază solidă pe care poate construi în continuare.

Riot Games spune că majoritatea evenimentelor vor fi comune între cele două jocuri, dar că actualizările, skin-urile și abilitățile personajelor nu vor fi tot timpul identice. De altfel, deja Wild Rift este într-un mare „dezavantaj” când vine vorba despre numărul de campioni disponibili. Însă recuperează teren: are trei eroi deja anunțați și câțiva au fost adăugați față de versiunea standard pe care am văzut-o la începutul săptămânii.

League of Legends Wild Rift

Cea mai bună parte despre League of Legends: Wild Rift o reprezintă faptul că este complet gratuit și îl poți încerca pe telefonul tău chiar acum, indiferent de model, chiar dacă este mai vechi sau mai puțin performant. Și dacă nu îți place să te joci pe mobil, dar ești interesat de League of Legends: Wild Rift, acesta va veni și pe console, o astfel de versiune fiind deja confirmată. Cel mai probabil, jocul va fi lansat pe PS4, PS5, Xbox One și Xbox Series, însă nu aș scoate din ecuație nici o versiune de Nintendo Switch. Arena of Valor a fost lansat pe consola Nintendo în urmă cu câțiva ani, iar cerințele minime pentru joc sunt mult mai joase decât puterea pe care o ascunde Switch sub carcasă. Totuși, Riot nu a dorit să vorbească încă despre versiunea pentru console, accentul fiind pus pe lansarea de mobil.

League of Legends Wild Rift

Urmărește Go4Games.ro pe Google News