Telefoanele “de gaming” au devenit o realitate, principalul avantaj oferit de acest tip de dispozitive fiind echiparea cu ecrane capabile de rate de refresh superioare celor 60Hz ce se găsesc la restul terminalelor, fie ele şi flagship-uri. Astfel, în teorie, framerate-ul unor jocuri poate urca peste limita “psihologică” de 60 de cadre pe secundă, oferind astfel experienţe mai fluente şi timpi de răspuns mai buni pentru posesorii unor astfel de telefoane.
Razer, pentru ale sale Razer Phone şi Razer Phone 2, a publicat deja o listă de titluri compatibile, capabile să ruleze la framerate-uri care sa pună în valoare ecranele cu rate de refresh de 120Hz ale acestor device-uri. Iată că şi ASUS urmează acelaşi tipar, oferind o listă de jocuri ce înregistrează framerate-uri superioare, numai bune pentru a evidenţia refresh-ul de 90Hz de care este capabil afişajul OLED al terminalul ASUS ROG Phone.
ASUS a mers însă mai departe, ataşând acestei liste şi framerate-urile înregistrate de fiecare joc, chiar dacă acestea nu depăşesc, în unele cazuri, 60 de cadre pe secundă:
• Marvel Contest of Champions – 93fps
• Final Fantasy Brave Exvius – 93fps
• Middle Earth: Shadow of War – 94fps
• Vainglory – 94fps
• Warfair – 93fps
• Flippy Knife – 93fps
• Ballz – 93fps
• Groove Coaster 2 – 93fps
• Pokemon Go – nespecificat
• Dub Dash – 93fps
• Gear.Club – 40fps
• Hill Climb Racing 2 – 93fps
• Pac-Man – 93fps
• Pac-Man Pop! – 93fps
• CATS: Crash Arena – 93fps
• Super Mario Run – 60fps
• Alto’s Adventure – 93fps
• Boggle With Friends: Word Game – 93fps
• Card Thief – 93fps
• Golf Clash – 93fps
De altfel, colegii noştri de la Go4it au avut deja ocazia să testeze un astfel de telefon de gaming, impresiile despre ROG Phone regăsindu-se în acest articol detaliat, precum şi în clipul de mai jos.