Jocurile Web3 sunt bine: Investiții de 739 de milioane de dolari în primul trimestru

Autor: Adrian Popa | 07.04.2023
Jocurile Web3 sunt bine: Investiții de 739 de milioane de dolari în primul trimestru
Foto: Profimedia Images

Proiectele de jocuri video Web3 au atras investiții în valoare de 739 de milioane de dolari în primul trimestru al acestui an, potrivit unui studiu realizat de DappRadar și Blockchain Games Alliance. Aproape 60% din fonduri au fost atrase în luna martie.

Suma este una impresionantă dacă ținem cont de faptul că imaginea industriei cripto a fost pătată recent de câteva falimente faimoase, printre care amintim FTX, Three Arrows Capital sau Celsius Network.

Totodată, studiul arată că în martie 2023 numărul portofelelor cripto asociate cu aplicații blockchain de gaming a fost de 740.000. Asta nu înseamnă că acesta este și numărul utilizatorilor unici ai aplicațiilor. O persoană poate deține mai multe portofele.

Alien World a continuat să fie cel mai popular joc video Web3, cu 580.000 de portofele unice asociate în martie. Titlul s-a situat pe prima poziție și în primul trimestru al anului.

Pe locurile doi și trei s-au situat, în martie, Iskra și Splinterland. Titluri care au consemnat creșteri spectaculoase în cea de-a treia lună a anului au fost Yuliverse și Hunters On-Chain.

Studiul arată că valoarea tranzacțiilor în lumile virtuale din jocurile Web3 a ajuns la 350 de milioane de dolari în perioada ianuarie – martie 2023. Acesta a fost cel mai bun trimestru din T2 2002 și până acum.

În aceeași perioadă au fost înregistrate 143.000 de tranzacții cu terenuri virtuale.

Ce este Web3, pe scurt

Web3 este văzut ca un nou tip de internet, descentralizat, în care indivizii ar urma să aibă proprietate deplină asupra datelor, activelor și conținutului lor.

În acest mediu, puterea ar urma să fie luată din mâinile monopolurilor, precum Google sau Facebook (care controlează Web 2.0) și pusă în mâinile participanților.

Elemente importante ale Web3 sunt metaversurile, tehnologiile blockchain, criptomonedele și inteligența artificială.

Sursa: GamesBeat

Urmărește Go4Games.ro pe Google News