World of Warcraft: Legion, disponibil acum în România

Autor: Cosmin Aionita | 31.08.2016
World of Warcraft: Legion, disponibil acum în România

Blizzard Entertainment a anunţat că World of Warcraft: Legion, cel de-al şaselea expansion pack al celui mai de succes MMORPG din toate timpurile, este acum disponibil în România.

Acest nou capitol continuă povestea din Warlords of Draenor, în timp ce Gul’dan, trădător al orcilor şi servitor corupt al Legiunii, porneşte o invazie a ţinutului Azeroth cum nici Hoarda şi nici Alianţa nu a mai văzut vreodată. Pentru a salva lumea de la pieire, eroii trebuie să descopere misterele unei locaţii legendare, Broken Isles, să stăpânească arme deosebit de puternice şi să facă un pact primejdios cu discipolii groaznicului Illidan Stormrage, facţiunea Illidari Demon Hunter.

Printre noutăţile aduse de World of Warcraft: Legion se numără o nouă clasă, Demon Hunter, arme noi care deblochează abilităţi incredibile, un continent nou unde experienţa de joc scalează în funcţie de nivelul personajului tău (Broken Isles), posibilitatea creşterii unui personaj la nivelul 100, posibilitatea de a te asocia cu cei din clasa ta şi de a te aventura în misiuni datorită noii facilităţi Class Hall, cât şi un sistem nou de PvP Honor în arene şi battleground-uri.

World of Warcraft: Legion este prezent în România atât într-o versiune standard la preţul recomandat de 159,90 RON, cât şi într-o versiune Collector’s Edition. Aceasta din urmă include, pe lângă joc, şi un album intitulat “The Art of Legion”, un set DVD/Blu-ray cu secvenţe din culisele dezvoltării jocului, coloana sonoră pe CD, un mousepad Legion, cât şi o serie de obiecte digitale pentru World of Warcraft (un mount Illidari Felstalker şi un pet Nibbles) sau pentru celelalte jocuri Blizzard (Felstalker Mount pentru Heroes of the Storm, portrete Fel Protoss pentru StarCraft II şi două obiecte digitale pentru Diablo III).

World of Warcraft LegionWorld of Warcraft Legion

Urmărește Go4Games.ro pe Google News