Etapa offline a celui de-al doilea sezon al Turneului Naţional de League of Legends i-a urcat pe scena de gaming din cadrul East European Comic Con 2017 pe cei de la Nexus Gaming şi Great! Team. Nexus Gaming a învins echipa adversă cu scorul final de 2-1, câştigând astfel, pentru a doua oară, trofeul Turneului Naţional.
Cel de-al doilea sezon al Turneului Naţional de League of Legends a unit peste 1000 de jucători în etapa online, aceasta fiind urmată de meciul decisiv dintre cele două echipe finaliste – Nexus Gaming şi Great! Team. Pe scena mare din cadrul zonei de gaming a East European Comic Con 2017, cele două echipe au luptat pentru titlul de campioană a sezonului, trofeu şi un premiu în valoare de 2000 de euro. Precum anul trecut, Nexus Gaming a plecat acasă cu titlul de campioană, după trei meciuri desfăşurate în faţa câtorva mii de oameni prezenţi la eveniment.
Astfel, cei de la Nexus Gaming şi-au etalat, din nou, strategiile şi tehnicile în League of Legends. Deşi primul meci din finala Turneului a fost câştigat de echipa Great! Team, Nexus Gaming a reuşit să egaleze scorul, în final câştigând trofeul cu un scor de 2-1. Pentru a doua oară consecutiv, componenţii echipei Nexus Gaming au primit medaliile de aur şi trofeul Turneului Naţional de League of Legends. Cei de la Great! Team au fost premiaţi pe scenă cu medaliile de argint şi un premiu în valoare de 1000 de euro.
În cea de-a doua zi a Comic Con, atunci când a avut loc finala Turneului Naţional de League of Legends, au fost prezente peste 20 000 persoane. În jurul scenei pe care s-a desfăşurat meciul decisiv au fost câteva mii de persoane, majoritatea fiind prezente pe tot parcursul partidei. Echipele ce au ocupat locurile al treilea si al patrulea au fost, de asemenea, premiate cu câte 500 de euro fiecare.
Înregistrarea integrală a finalei dintre Nexus Gaming şi Great! Team poate fi urmarită mai jos: