Iată că Disney nu stă degeaba de când a achiziţionat licenţa Star Wars, permiţând celor de la Area 52 Games să realizeze un nou simulator spaţial în universul Războiului Stelelor. Astfel, Star Wars: Attack Squadrons se întoarce la vestitele X-Wing-uri şi TIE Fightere, într-o nouă formulă Free-to-play.
Jocul de bază Star Wars: Attack Squadrons va fi complet gratuit, până la 16 jucători urmând să aibă posibilitatea de a zbura la bordul navetelor din Star Wars în trei moduri de joc competitive (Free For All, Team Dogfight şi Base Defense), free for all sau pe echipe. Punctele câştigate în urma acestor bătălii vor putea fi investite în item-uri şi upgrade-uri noi pentru propria navă spaţială. Alternativ, se vor putea folosi bani reali pentru achiziţionarea mai rapidă a acestor upgrade-uri.
Producătorii promit că Star Wars: Attack Squadrons va primi update-uri, noi nave, item-uri şi upgrade-uri urmând să fie adăugate jocului în mod regulat. Pe site-ul oficial al jocului vă puteţi înscrie în viitoarea sesiunea de testare beta pentru Star Wars: Attack Squadrons.