Sezonul 6 din Fortnite introduce o serie de specii sălbatice

Autor: Vlad Ionescu | 02.04.2021
Sezonul 6 din Fortnite introduce o serie de specii sălbatice
Foto: Epic Games

Fornite și-a făcut deja un obicei din a oferi jucătorilor atât conținut exclusiv, cât și diferite evenimente și turnee speciale. Sezonul 6 din Fortnite aduce o mulțime de specii sălbatice împrăștiate pe insulă, inclusiv dinozauri.

Modul Battle Royale al jocului Fortnite și-a câștigat renumele și popularitatea pentru actualizările pe care le primește în mod regulat. Chiar modul Battle Royale a fost o caracteristică adăugată jocului după lansare, atunci când modul Save The World era încă punctul său central. După introducerea acestui mod, Epic Games și-a concentrat majoritatea eforturilor în direcția PvP.

Încă din sezonul 4 al primului capitol din Fortnite, jucătorii au făcut cunoștință cu The Zero Point, un obiect ce acționează ca o punte de legătură între insula jocului și alte realități. Acționând ca o punte între lumi, Epic Games a folosit The Zero Point pentru a introduce o cantitate masivă de conținut crossover, inspirat din alte universuri, precum Marvel și Alien. Recenta sosire a capitolului Fortnite Primal poate fi privită ca un final al poveștii Zero Point și include un cinematograf interactiv.

Epic Games introduce o întreagă faună sălbatică!

Producătorii jocului trimit insula Fortnite înapoi în timp, introducând vânătoarea și îmblânzirea faunei sălbatice în acest mod al jocului. Descris într-o postare detaliată de către Epic Games, acest update din trecut include răpitori care locuiesc pe insulă, oferindu-le jucătorilor opțiunea de a-i vâna pentru resurse sau de a-i îmblânzi și dresa pentru a vâna alți jucători. Pentru prima dată în istoria jocului, fauna sălbatică este punctul central al acestui sezon, oferind animale precum lupii și porcii mistreți care se plimbă pe insula, alături de răpitori mai periculoși. Jucătorii pot vâna aceste animale în fiecare meci, folosind carnea și oasele pentru a crea și îmbunătăți echipamentele.

Sursa: Epic Games

Urmărește Go4Games.ro pe Google News