Studioul Fntastic a anunțat că mult-așteptatul MMO open world The Day Before, a cărui lansare pe Steam era inițial programată pentru vara acestui an, a fost amânat. Motivul invocat de producători este adoptarea celei mai recente variante a motorului grafic folosit – Unreal Engine 5 –, The Day Before fiind reprogramat pentru 1 martie 2023. Conform producătorilor, jocul ocupă primul loc în wishlist-urile utilizatorilor Steam din întreaga lume.
Acțiunea din joc ar trebui să se desfășoare într-o Americă decimată de o pandemie necruțătoare. Oamenii fie au fost infectați și transformați în abominații aflate mereu în căutare de hrană vie, fie încearcă să supraviețuiască ucigându-se între ei pentru mâncare, arme și vehicule.
În gameplay, The Day Before va pune accentul pe supraviețuirea cu orice preț: jucătorii se vor afla într-o permanență căutare de mijloace de transport și adăposturi, vor explora case și zgârie-nori pentru a găsi resursele necesare, iar mediul înconjurător și comportamentul armelor vor fi realiste, iar vehiculele foarte detaliate.
La începutul acestui an, a fost confirmat și suportul pentru tehnologiile NVIDIA RTX. Mai exact, The Day Before ar trebui să includă reflexii, ocluzie ambientală și iluminare globală ray-traced, precum și suport pentru NVIDIA DLSS (Deep Learning Super Sampling).
Totuși, o astfel de amânare, cu aproximativ o luna înainte de data de apariție comunicată inițial, este neobișnuită, sugerând că nu upgrade-ul către Unreal Engine 5 este motivul oficial al întârzierii jocului. Mai exact, Fntastic este un studio rusesc, iar lansarea unui joc realizat în Rusia, în contextul invadării neprovocate a Ucrainei, nu ar avea impactul comercial dorit.
Astfel, cel mai probabil, publisher-ul Mytona (din Singapore) și studioul Fntastic au luat decizia de a amâna apariția jocului The Day Before, folosindu-se de răgazul proaspăt apărut pentru a face tranziția către Unreal Engine 5. Jocul ar urma să fie disponibil pe Steam începând cu 1 martie 2023.
Sursa: IGN