La fel ca multi alţi publisheri de acest calibru, Bethesda ne-a obişnuit ca fiecare lansare importantă a companiei să fie precedată de câte un trailer live action (realizat cu ajutorul actorilor reali, acompaniaţi de cele mai multe ori de scene CGI prerenderizate). De această dată a venit rândul viitorului Fallout 76 să beneficieze de acest “tratament”, iar ce a ieşit puteţi admira în clipul de mai jos.
În Fallout 76, jucătorii vor intra în pielea supravieţuitorilor din Vault 76, primii care sunt eliberaţi în lumea post-nucleară în 2102, la 25 de ani de la căderea primelor bombe. Aceştia vor putea lucra împreună sau se vor putea confrunta pentru a răzbi în cea mai mare lume de joc open world dintr-un titlu Fallout de până acum: nu mai puţin de şase regiuni din Virginia de Vest vor putea fi explorate, fie solo, fie alături de prieteni.
Nu vor lipsi elementele clasice ale jocurilor Fallout, cum ar fi posibilitatea de a-ţi crea propriul personaj prin intermediul sistemului S.P.E.C.I.A.L., quest-urile sau confruntările cu mutanţi periculoşi, fiind adăugat aşa-numitul C.A.M.P. (Construction and Assembly Mobile Platform) ce va permite jucătorilor să construiască şi să făurească noi item-uri oriunde în lumea de joc. Prin intermediul acestui C.A.M.P se vor putea construi adăposturi, se vor putea dobândi resurse şi se va putea face negoţ cu alţi jucători din Fallout 76.
Fallout 76 urmează să fie lansat pe 14 noiembrie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Cei care aleg să plaseze o precomandă pentru joc primesc acces în sesiunea de testare beta, ce începe azi pe PC şi PlayStation 4. Cerinţele de sistem pentru Fallout 76 pot fi consultate aici.