VIDEO: 10 minute de gameplay terifiant din Amnesia: The Bunker

Autor: Cosmin Aionita | 08.05.2023
VIDEO: 10 minute de gameplay terifiant din Amnesia: The Bunker
Foto: Frictional Games

Studioul suedez Frictional Games a publicat un nou clip din Amnesia: The Bunker, dezvăluind astfel nu mai puțin de zece minute de gameplay din acest titlu horror. În secvențele de mai jos puteți observa cum funcționează mecanicile de joc principale din The Bunker, precum generatoarele necesare pentru a menține electricitatea și lumina funcționale, revolverul cu muniție limitată sau lanterna rudimentară, cu alimentarea bazată pe un sistem zgomotos, cu dinam.

Amnesia: The Bunker va păstra perspectiva first person caracteristică seriei, însă va aduce modificări importante formulei cu care jocurile realizate de Frictional Games ne-au obișnuit până acum: acțiunea va avea loc într-un mediu de joc „semi open-world”, un buncăr din perioada Primului Război Mondial, iar jucătorii vor putea, de această dată, să se apere de ororile ce-i amenință cu ajutorul unui revolver. Dacă reușesc să mențină în funcțiune sistemul de iluminare…

Pe lângă arma de foc, soldatul francez Henri Clément, protagonistul din Amnesia: The Bunker, va avea la dispoziție o lanternă zgomotoasă, a cărei alimentare se realizează printr-un sistem cu dinam, dar și resursele pe care le poate găsi în buncăr, alături de un sistem de crafting menit să le pună în valoare. Vor exista elemente generate aleatoriu și multiple posibilități de a progresa, producătorii promițând că nu vor exista două sesiuni de joc identice.

Amnesia: The Bunker va fi lansat pe 23 mai 2023, jocul urmând să beneficieze de versiuni pentru Xbox Series X|S, Xbox One, PlayStation 4 și PC (Steam, Epic Games Store și GOG). Cerințele de sistem pentru versiunea de PC a jocului promit să fie foarte accesibile.

Sursa: Frictional Games YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News