Seria Silent Hill revine în forță: remake modern pentru Silent Hill 2, noi jocuri și ecranizări de la Konami

Autor: Cosmin Aionita | 20.10.2022
Seria Silent Hill revine în forță: remake modern pentru Silent Hill 2, noi jocuri și ecranizări de la Konami
Foto: Konami

După cum anunțase, Konami a organizat un live stream dedicat viitorului seriei Silent Hill, destul de ignorată în ultimii ani. Iar acest event digital a fost deosebit de bogat în conținut, publisher-ul japonez anunțând atât noi jocuri Silent Hill, cât si proiecte conexe plasate în acest univers.

Silent Hill 2, complet modernizat

Poate cea mai importantă dezvăluire din cadrul acestei prezentări, care a și deschis show-ul, a fost cea a remake-ului Silent Hill 2, poate cel mai iubit joc al seriei, lansat inițial în 2001. Acest remake este dezvoltat de studioul polonez Bloober Team în colaborare cu Akira Yamaoka, compozitorul muzicii din titlul original, și artistul Masahiro Ito, designer-ul monștrilor emblematici din seria Silent Hill.

Remake-ul Silent Hill 2 va utiliza Unreal Engine și va include numeroase îmbunătățiri în ceea ce privește porțiunile vizuale, auditive, dar și în materie de gameplay. Spre exemplu, producătorii de la Bloober Team au confirmat că acest remake va prezenta acțiunea prin intermediul unei perspective moderne: third person, over the shoulder.

În materie de poveste, remake-ul va spune din nou povestea protagonistului James Sunderland, ce se aventurează în misteriosul orășel Silent Hill, după ce primește o scrisoare de la soția sa Mary, decedată cu ani în urmă. De aceasta dată însă, noua versiune de Silent Hill 2 este concepută în exclusivitate pentru PlayStation 5 și PC (Steam).

Jocuri, film și serial Silent Hill

Pe lângă acest remake, Konami a confirmat și colaborarea cu publisher-ul Annapurna Interactive și studioul No Code (Observation, Stories Untold) pentru realizarea jocului Silent Hill: Townfall, un nou titlu al seriei, ce își propune să ofere o perspectivă diferită asupra universului Silent Hill.

De asemenea, a fost dezvăluit și Silent Hill f, un joc complet nou, a cărui acțiune va avea loc în anii 1960, în Japonia. Scenariul acestui titlu este scris de Ryūkishi07, faimos pentru benzile desenate japoneze în care abordează teme precum crimele misterioase, thriller-ul psihologic sau horror-ul supranatural.

În schimb, Silent Hill: Ascension își propune să fie ceva diferit pentru serie: un soi de serial bazat pe un live service, ce urmează să fie disponibil pe mai multe platforme. Izvorât din colaborarea dintre Genvid Entertainment, Bad Robot Games, Behaviour Interactive și dj2 Entertainment, Ascension va spune o poveste complet nouă în universul Silent Hill, cursul acesteia și soarta fiecăruia dintre personaje urmând să fie decise de publicul urmăritor.

Nu în ultimul rând, regizorul filmului Silent Hill din 2006 – Christophe Gans –, care are la activ și ecranizarea La Belle et la Bête (2014), va produce un nou film bazat pe seria de jocuri: Return to Silent Hill, acesta urmând să fie legat de povestea din Silent Hill 2.

Sursa: Konami

Urmărește Go4Games.ro pe Google News