Fort Solis – cerințe de sistem pentru horror-ul cu actorii din The Last of Us și RDR2

Autor: Cosmin Aionita | 17.08.2023
Fort Solis – cerințe de sistem pentru horror-ul cu actorii din The Last of Us și RDR2

Studiourile Black Drakkar Games și Fallen Leaf au dezvăluit lista de cerințe de sistem pentru Fort Solis, SF-ul horror ce urmează să fie lansat săptămâna viitoare.

Cerințe minime:

• OS: Windows 10/11
• Procesor: Intel Core i5-4670, AMD Ryzen 3 2300U sau similar
• Video: NVIDIA GeForce GTX 1060, AMD Radeon RX 5600 sau similar
• DirectX: versiunea 12
• Stocare: 16 GB disponibili

Sistem recomandat:

• OS: Windows 10/11
• Procesor: Intel Core i7-6800K, AMD Ryzen 5 PRO 1600 sau similar
• Video: NVIDIA GeForce RTX 3070, AMD Radeon RX 6800 sau similar
• DirectX: versiunea 12
• Stocare: 16 GB disponibili

Cu actorii din The Last of Us și Red Dead Redemption II

Fort Solis este un joc horror third person, bazat pe poveste, ce se va bucura de aportul actorilor Roger Clark (Red Dead Redeption II), Troy Baker (The Last of Us, BioShock Infinite, Death Stranding etc.) și Julia Brown (serialul World on Fire).

Jocul este construit folosind Unreal Engine 5.2 și ar trebuie să utilizeze subsistemele Lumen și Nanite, specifice acestui motor grafic.

Fort Solis va fi lansat pe 22 augusut 2023, în versiuni pentru PlayStation 5 și PC (Steam și Epic Games Store).

Sursa: Steam

Urmărește Go4Games.ro pe Google News