GameStop a lansat un portofel cripto, pentru monede virtuale și NFT-uri

Autor: Adrian Popa | 24.05.2022
GameStop a lansat un portofel cripto, pentru monede virtuale și NFT-uri

Retailerul de jocuri video și produse de gaming GameStop a lansat oficial un portofel cripto, care poate fi folosit pentru păstrarea de monede virtuale și NFT-uri.

Deocamdată, serviciul este disponibil ca extensie pentru browserele de internet Google Chrome și Brave. Unele indicii arată că va fi disponibilă, în viitor, și o aplicație de iPhone.

GameStop este o companie populară printre investitori după ce anul trecut prețul acțiunilor sale, care au simbolul bursier GME, a crescut accelerat în urma unui aparent short-squeeze. Sunt și destui investitori în GameStop care cred că evenimentul nu s-a produs încă.

GameStop
Prețul unei acțiuni GME a ajuns la valoarea de 325 de dolari pe 29 ianuarie 2021. (foto: Google Finance)

Dacă pentru investitorii de retail care dețin acțiuni GameStop lansarea portofelului este o veste bună, nu același lucru se poate spune, probabil, despre mulți dintre clienții retailerului. NFT-urile nu se bucură de popularitate printre gameri, iar unele companii, precum Ubisoft sau GSC Game World, au fost nevoite să renunțe la planurile pe care le aveau în domeniu după feedback-ul negativ primit de la fani.

Citește și: În acest joc îți cumperi adiași NFT, care generează criptomonede în timpul mersului

Un portofel cripto permite cumpărarea, păstrarea sigură și vânzarea de monede digitale. Cel oferit de GameStop folosește, pentru executarea tranzacțiilor, Loopring, un protocol de scalare Layer 2 bazat pe blockchain-ul Ethereum.

Un protocol Layer 2 extinde Ethereum, printr-un blockchain separat, dar păstrează securitatea ridicată a acestuia. Loopring promite tranzacții mai rapide și mai accesibile ca preț.

Compania a anunțat și că o platformă de tranzacționare de NFT-uri va fi disponibilă în a doua parte a acestui an.

Acțiunile GameStop fac parte din grupul „meme stocks”, alături de titlurile AMC sau BlackBerry. Numele vine de la faptul că postările despre aceste acțiuni, făcute în grupuri precum Superstonk sau amcstock de pe Reddit, sunt deseori meme-uri.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News