Reggie Fils-Aime, fostul președinte și CEO al Nintendo America, a criticat dur compania Meta într-un interviu acordat recent cu ocazia evenimentului South by Southwest (SXSW).
„Facebook nu este o companie inovativă”, a declarat Fils-Aime, pentru Bloomberg. El a adăugat că în afară de produsul de bază, rețeaua de socializare, compania nu a dezvoltat nimic notabil. Toate celelalte servicii, precum Instagram sau WhatsApp, au fost cumpărate de la alte entități.
„Au cumpărat lucruri interesante precum Oculus sau Instagram sau au imitat rapid ideile altor oameni”, a explicat fostul șef al Nintendo America.
În ceea ce privește metaversul, tehnologie în care Meta investește masiv, Reggie Fils-Aime nu crede că gigantul condus de Mark Zuckerberg va avea succes. „Nu cred că definiția lor curentă va fi una de succes”, a mai spus el.
Fostul reprezentant al Nintendo a precizat că preferă realitatea augmentată în defavoarea realității virtuale, asta deoarece preferă un produs care poate fi integrat într-o pereche de ochelari casual, nu un headset voluminos.
O abordare similară are și John Hanke, CEO al Niantic, compania care deține jocul Pokemon Go. El a spus despre metavers că este un „coșmar distopic”.
Hanke a scris, într-o postare, că metaversul nu este o evoluție sănătoasă, naturală, a internetului. El a spus că marile companii de tehnologie ar trebui să evite viitorul descris în cartea „Ready Player One”, în care autorul Ernest Cline descrie o lume care încearcă să scape de realitățile cotidiene reale dure (o societate dominată de război) într-o lume virtuală.
Fils-Aime și-a continuat atacul. Potrivit lui, Facebook prețuiește mai mult veniturile din reclame decât clienții și ideile inovative.
Reggie Fils-Aime a lucrat pentru Nintendo America timp de 16 ani și este creditat cu revitalizarea companiei în America de Nord, după ce pierduse mult teren în fața rivalelor Sony și Microsoft.