Call of Duty: Warzone rămâne unul dintre cele mai apreciate titluri Free-to-Play la momentul actual, jocul bucurându-se de o populariatate imensă în rândul gamerilor, cu peste 100 de milioane de utilizatori la nivel global. Datorită acestui lucru, scena de eSports a jocului nu putea să fie neglijată de către cei mai mari organizatori de evenimente.
Activision a anunțat astăzi seria de evenimente Call of Duty: World Series of Warzone, cu un fond de premiere de 1.200.000 de dolari. Evenimentul va fi compus din patru turnee diferite, fiecare având premii în valoare de 300.000 de dolari. La primul turneu vor participa 50 de echipe, formate din doi sau trei jucători, precum și câteva echipe invitate din calificările online disputate în trecut.
Seria de evenimente va fi compusă atât din echipe trio, cât și duo, și se va disputa în regiunile America de Nord și Europa. Suma de 200.000 de dolari se va oferi pentru performanța realizată în eveniment, în timp ce 100.000 de dolari vor fi oferiți în așa-zisul Captain’s Cup. Această cupă va cuprinde cinci căpitani selectați, iar aceștia vor forma echipe cu alți doi jucători preselectați. Căpitanul câștigător va fi recompensat cu suma de 20.000 de dolari, în timp ce fiecare membru al echipei câștigătoare va primi 1.000 de dolari.
Din cauza faptului că trișatul în joc este o problemă des întâlnită în Warzone, Activision a precizat și niște detalii despre acest aspect. Astfel, înainte de a participa la un eveniment World Series of Warzone, toți participanții vor fi nevoiți să treacă de o verificare extinsă. Prima serie de calificări va începe pe data de 24 de mai, acolo unde 32 de echipe din cele patru calificări inițiale își vor disputa meciurile într-un sistem cu dublă eliminare.
Sursa: CallOfDuty.com