Cupa Teamfight Tactics Star: o șansă pentru cei mai buni jucători din România și Europa Centrală

Autor: Cosmin Aionita | 30.03.2021
Cupa Teamfight Tactics Star: o șansă pentru cei mai buni jucători din România și Europa Centrală

Gamerii din România au șansa să se lupte cu alți jucători din Europa în cadrul campionatului Teamfight Tactics Star. Competiția europeană dedicată popularului joc Teamfight Tactics din 2020 a fost urmărită cu sufletul la gură de fanii din lumea întreagă. Campionatul Mondial TFT: Galaxy a fost câștigat de Double61, un francez de 16 ani, care a demonstrat că scena eSports de TFT din Europa rămâne una dintre cele mai competitive.

Acum, cei mai buni jucători au o șansă de a concura la campionatul european TFT Star împotriva altor jucători din Europa centrală, Germania, Austria și Elveția. În cazul României, doi dintre cei mai buni jucători vor avea oportunitatea de a se califica în acest campionat.

Pentru a se califica la turneu, orice jucător va trebui să joace cel puțin zece meciuri ranked, etapă care a început deja. Vor fi luate în considerare poziționările din clasament din data de 25 aprilie 2021, la ora 23:59. Toate meciurile care încep înainte de sfârșitul acestei perioade vor fi luate în considerare, chiar dacă se încheie după termenul limită. În caz de egalitate, rezultatele meciurilor jucătorilor vor fi comparate, inclusiv cele mai bune poziții în clasament (primul loc și top 4) și numărul de victorii.

Valoarea premiilor este de 4000 de euro (locul 1), 2000 de euro (locul 2), 1500 de euro (locul 3), 1000 de euro (locul 4) și 350 de euro (locurile 5-8).

Campionatul TFT Star începe pe 10 mai 2021 și va dura trei săptămâni, iar marea finală va avea loc pe 31 mai 2021.

Despre Teamfight Tactics

Teamfight Tactics este un joc multiplayer ce se desfășoară în universul League of Legends. Personajele cunoscute de jucătorii de League of Legends se confruntă în lupte conduse de AI, asemănătoare meciurilor de șah. Jucătorii trebuie să creeze combinații de personaje și obiecte pentru a câștiga o serie de lupte de tip turneu. Opt jucători vor concura în același timp.

TFT este un așa-numit “auto battler”, în care jucătorul trebuie să cunoască fiecare personaj și abilitățile sale, să gestioneze resursele și să-și ajusteze componența echipei în funcție de cea a adversarilor. Luptele se desfășoară rapid și sunt spectaculoase, întrucât fiecare personaj de pe tablă de joc beneficiază cu propriul set de abilități.

Sursa: Riot Games

Urmărește Go4Games.ro pe Google News