Sezonul trei PMPL Sea Championship le promite gamerilor o sumedenie de dueluri interesante, organizatorii turneului anunțând echipele participante la ediția de anul acesta. O singură organizație a primit invitație directă, în timp ce restul au fost nevoite să își câștige locurile, prin calificările directe, desfășurate în diferite ligi profesioniste.
PUBG Mobile este unul dintre cele mai populare jocuri de mobil, iar acest aspect se pare că a reușit să convingă din ce în ce mai mulți organizatori să învestească în diferite turnee și evenimente. Titlul este apreciat de gamerii din toate colțurile lumii, motiv pentru care turneele se desfășura atât la nivel global, cât și la nivel de regiuni.
Sezonul trei din PUBG Mobile Pro League (PMPL) din sud-estul Asiei (SEA) se va desfășura în perioada 21-23 mai, iar organizațiile participante au fost anunțate. Astfel, 16 echipe din această regiune se vor duela pentru titlul de campion, cât și pentru câștigurile financiare. Deși momentan formatul exact și fondul de premiere nu au fost încă dezvăluite de către organizatori, sezonul precedent a oferit suma totală de 150.000 de dolari, deci, cel mai probabil, premiile în bani din acest an vor similare.
Ediția de anul trecut a fost câștigată de către Bigetron RA, echipa primind o invitație directă pentru evenimentul de anul aceasta, având astfel șansa să își apere titlul. Restul echipelor s-au calificat prin campionatul SEA din ligile Pro din Thailanda, Indonezia, Malaezia, Singapore și Vietnam. De asemenea, trei echipe au reușit calificarea prin intermediul PUBGM Club Open.
Sursa: DotEsports.com