Yakuza 6 The Song of Life Review: cântecul de lebădă al unui mafiot

Seria Yakuza ne delectează de peste zece ani cu povestea deja faimosului mafiot Kazuma Kiryu. Iar ce a reuşit SEGA cu această poveste este aproape unic în istoria jocurilor video. Să ai continuitate, să respecţi întru totul evenimentele din jocurile anterioare şi să dezvolţi o poveste pe atât de multe fire narative este practic de neîntâlnit pentru acest mediu.

Nu vom sta să depănăm amintiri acum. Cine doreşte poate juca titlurile anterioare, ciclul fiind aproape complet: Yakuza 3, 4 si 5 sunt de găsit pe PlayStation 3, în timp ce Yakuza 1 este deja remasterizat pentru PlayStation 4 sub titlul Yakuza Kiwami. Yakuza 2 urmează a fi relansat şi el în august 2018 cu titlul Kiwami 2. În plus, avem şi un prequel intitulat sugestiv Yakuza 0. Nu trebuie însă să vă faceţi prea multe griji deoarece Yakuza 6 conţine o secţiune specială dedicată celor care nu sunt familiarizaţi cu povestea. Intitulată Memories, acesta este primul pas pe care ar trebui să-l parcurgă orice novice. Nu veţi afla tot, dar măcar vă formaţi o idee generală. Sfatul nostru rămâne însă în picioare: credem că ar trebui jucată toată seria pentru o experienţă completă.

Yakuza 6 apare într-un moment crucial pentru poveste. Kazuma Kiryu a îmbătrânit şi, după toate evenimentele din jocurile precendente, este încârcerat timp de câţiva ani. Odată ieşit din închisoare, Kiryu se reîntoarce la orfelinatul din Okinawa unde află surprins ca Haruka a plecat. Aici credem că sunt necesare câteva detalii în plus. Kiryu şi-a dedicat toata viaţa unei fetiţe pe nume Haruka de care are grijă încă din primul joc, când mama ei a murit. Motivele şi detaliile sunt de prisos, aşa că hai să spunem că Haruka este oarecum fata lui, fără ca el să fie tatăl ei biologic.

Yakuza 6 începe deci cu un mister ce trebuie rezolvat. Pe parcurs, Kiryu va vizita două oraşe sau, mai bine spus, două cartiere, unul din Tokyo şi unul din Hiroshima. Vestitul, dar şi familiarul Kamurocho, respectiv Onomichi. Lumea s-a schimbat, iar Kiryu nu prea ştie ce sunt cartelele de telefon, cum funcţionează un smartphone sau ce este o reţea socială, o dronă sau un AI. Multe din activităţile noastre de azi nu mai sunt pe gustul lui, nici localurile cu fete nu mai sunt ce erau odată, însă avem totuşi cluburi de mahjong, karaoke sau baseball, arcade-uri unde putem juca Virtua Fighter 5 Final Showdown sau internet café-uri unde poţi socializa. Noi vă recomandăm inclusiv Nyan Nyan Cat Café.

Cu toate acestea, unele lucruri au rămas la fel. Facţiunile, grupurile şi familiile yakuza îşi fac de cap, iar Kiryu pică încă o dată în mijlocul unui război gata să izbucnească. O găseşte pe Haruka, însă ea cade victimă unui cumplit accident rutier şi intră în comă, fiind imposibil deci să obţinem o serie de răspunsuri la întrebările care apar imediat. Una dintre ele ar fi legată de micuţul pe care Haruka îl ţinea în braţe în momentul accidentului. Surpriza lui Kiryu este şi mai mare în momentul în care realizează ca pe lângă toate personajele cărora trebuie să le facă faţă, el este acum obligat să aibă grijă şi de un copil mic care ori nu are destul lapte, ori trebuie liniştit şi care, în orice caz, nu poate fi lăsat de izbelişte. Uite cum un yakuza legendar se plimbă cu copilul în braţe şi împarte legea cu pumnii de fiecare dată cand are ocazia. Nu ne-am fi imaginat aşa ceva până acum.

Yakuza 6 este la bază un brawler, înţelegând prin asta acel gen de joc unde protagonistul luptă împotriva multor inamici folosind diverse tehnici ce se dezvoltă pe parcurs. Fiecare joc al seriei a avut un sistem uşor diferit de a obţine abilităţile necesare, iar Yakuza 6 nu se abate de la cărarea bătătorită până azi. În dulcele stil SEGA, sistemul se schimbă şi de această dată. Kiryu va obţine experienţa necesară în urma activităţilor întreprinse, dar până aici totul este relativ similar. Cel mai uşor mod şi poate cel mai generos este acela de a avansa în poveste, ceea ce implică diverse confruntări răsplătite din plin cu EXP. Bineînţeles, luptele de stradă cu diverşi răufăcători, misiunile secundare, mesele şi băuturile consumate, cât şi orice activitate pe la cluburile din oraş te răsplătesc, la rândul lor, cu EXP din plin.

Pentru a cumpăra abilităţile de care ai nevoie trebuie să cheltuieşti această experienţă. Cum o faci este noutatea adusă de Yakuza 6. Orice abilitate cumpărată sau dezvoltată cere o combinaţie de experienţă din cele cinci tipuri prezente în joc şi anume Strength (putere), Agility (agilitate), Spirit (energie), Technique (tehnică) şi Charm (farmec). Până şi trăsăturile esenţiale pe care trebuie să le dezvolţi precum Health (viaţă), Attack (atac), Defense (apărare), Evasion (eschivare) şi Heat Gauge (acţiuni speciale) cer asemenea combinaţii, astfel încât obiectivul principal pe parcursul jocului este de a aduna experienţă din toate cele cinci tipuri în proporţii cât de cât egale. Iar acţiunile de tipul luptelor de stradă îţi conferă doar experienţă pentru Strength, Agility şi Spirit, ceea ce te forţează să mai faci şi altceva pe lângă, în măsura în care chiar vrei să vezi cum se termină povestea.

Nu aş dori să insist prea mult asupra acestui lucru, însă povestea în Yakuza 6 este deosebit de importantă şi este oarecum logic să-ţi doreşti să ajungi la final şi să vezi cum se termină. Ştiam deja că Yakuza 6 este jocul care pune capăt poveştii lui Kazuma Kiryu, deci era normal să fiu interesat de final şi implicit de soarta personajului. Nu o să vă dezvălui ce se întâmplă pentru că lucrurile nu sunt chiar atât de simple şi ar fi frumos să aflaţi singuri. Tot ce vă pot spune este că nu degeaba a fost ales Song of Life ca subtitlu, viaţa continuând indiferent de soarta unui singur om.

Încercaţi deci să duceţi la bun sfârşit, pe parcursul jocului, cât mai multe misiuni secundare pentru a aduna cat mai multă experienţă la capitolele tehnică şi farmec. Veţi avea nevoie pentru Defense şi Heat Gauge. Modul Heat este şi el prezent, însă, de această dată, este oarecum limitat şi nu mai eşti acel luptător invincibil atunci când îl activezi. Într-un fel, sistemul de luptă este adaptat vârstei lui Kiryu, iar acest lucru este binevenit. Eşti nevoit să eschivezi mai des, să blochezi, să joci mai tactic. Nu mai avem abilităţile bazate pe combinaţii lungi de taste, ci diverse acţiuni contextuale care folosesc în mod inteligent obiectele din jur. Te baţi lângă un cuptor de microunde? Nicio problemă. Poţi obţine o abilitate prin care îl bagi pe inamic cu capul înauntru şi un angajat porneşte aparatul. Se numeşte sugestiv Essence of Electromagnetic Torture.

Aşadar, sistemul de luptă evocă experienţa şi abilităţile pe care un personaj mai în vârstă le-ar avea şi apreciez enorm această decizie. Pe de altă parte, recunosc că nu mai este la fel de uşor ca în jocurile anterioare, unde o simplă combinaţie de taste pe care o învăţai te salva din diverse situaţii. Acum eşti nevoit să fii mai atent în jurul tău, să te distanţezi de haită, să-i ataci pe cei mai vulnerabili, să foloseşti obiecte din jurul tău şi să obţii abilităţi specifice armei folosite împotriva ta.

Cheia universului tău este, bineînţeles, un smartphone. Cu ajutorul lui îţi vei verifica, cumpăra şi dezvolta abilităţile, vei consuma diverse băuturi tonifiante, vei obţine informaţii, te vei conecta la Troublr, o reţea unde sunt raportate toate incidentele din oraş, vei putea accesa pozele făcute, dar şi informaţii despre clanul tău. Una dintre noutăţile jocului este, în mod surprinzător, şi cea mai mare consumatoare de timp: poţi forma un clan şi există o întreagă poveste secundară în jurul acestei activităţi, pentru ca apoi să trimiţi luptători împotriva altor facţiuni. Nu în ultimul rând, poţi lupta şi online împotriva altor jucători, sistemul nefiind însă unul desfăşurat în timp real, ci bazat pe clanurile lor salvate în cloud. Înţeleg motivul introducerii acestei componente, Kiryu fiind prezentat drept lider al propriei organizaţii. Cu toate acestea, Yakuza a fost mereu un joc axat puternic pe poveste. Nu avea nevoie de aşa ceva, prezenţa clanului neîmbunătăţind cu nimic povestea principală. Evitaţi-l pentru că nu va face decât să vă mănânce timp preţios pe care îl puteţi folosi mai bine pentru a ajunge la capătul naraţiunii principale, care şi asa este destul de lungă. În cazul nostru, a durat cam 25 de ore. După ce aţi terminat-o, veţi avea acces la Premium Adventure Mode (şi un milion de yeni) ca să exploraţi după bunul vostru plac sau să reîncepeţi jocul în modul New Game+, acela fiind un moment mai potrivit pentru a vă dedica şi dezvoltării propriului clan. Modul Adventure poate fi accesat folosind o salvare într-un moment dinainte de final, aşa că încercaţi să salvaţi cât de des puteţi.

Nu voi insista asupra aspectelor tehnice, dar trebuie să facem şi la acest capitol câteva menţiuni. În primul rând, avem un joc bazat pe un motor grafic nou, ceea ce înseamnă ca totul este acum mult mai detaliat, animaţiile sunt mai naturale, iar personajul poate interacţiona cu mai multe obiecte. În plus, acele tranziţii care aveau loc la începutul fiecărei lupte de stradă au dispărut, ceea ce face experienţa mai fluentă. Modelele personajelor sunt şi ele mai detaliate, iar feţele lor parcă mai expresive. Nu în ultimul rând, lumea arată uşor altfel în modul first-person. Yakuza 6 este blocat la 30 fps, comparativ cu Yakuza 0 şi Kiwami care rulau la 60 fps, însă, din fericire, nu am observat variaţii deranjante pe parcurs.

Ce lipseşte este suportul pentru HDR, iar, pentru un joc cu o paletă de culori atât de variată, credem ca el ar fi fost o frumoasă bilă albă în plus. La capitolul voice acting jocul excelează ca întotdeauna, iar pasionaţii de film japonez îl vor recunoaste imediat pe faimosul Beat Takeshi, pe care l-aţi mai văzut şi în seria de filme Battle Royale. Iar dacă tot suntem aici, putem confirma că nu există un mod Battle Royale în joc, dar avem ceva asemănător în cluburile de Mahjong. Nu ne-am aventurat, tutorialul de mahjong având nu mai puţin de 17 pagini, iar Esenţa Tutorialului Simplificat nu era o abilitate pe care s-o fi găsit în lista la secţiunea Other Skills.

Yakuza 6 este un „testament” din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, jocul lasă de înţeles că viaţa găseşte întotdeauna o soluţie pentru a merge mai departe şi de multe ori contează cum ai ajuns de la un capăt la celălalt, nu începutul şi nici finalul. De fapt, chiar Kiryu spune asta la un moment dat în joc, întărind astfel credinţa conform căreia principiile şi valorile care te definesc vor fi cele care te vor ajuta să laşi ceva în urma ta. Pe de altă parte, SEGA ne lasă moştenire o serie incredibilă, cu o poveste de neegalat, care poate oricând rivaliza cu cele mai bune naraţiuni de pe micul sau marele ecran. Nu o puteţi rata.