Ubisoft a făcut publice noi secvenţe de gameplay din Watch Dogs, surprinzătorul titlu de acţiune open world anunţat în cadrul conferinţei de la E3 2012. Graţie acestora, ne putem face o impresie mult mai bine conturată asupra elementelor ce vor fi incluse în noul joc Ubisoft (hacking, supravegherea populaţiei prin intermediul camerelor video, furtul de maşini, urmăririle cu poliţia etc.).
Din păcate, chiar dacă secvenţele de mai jos se spune că ar fi capturate din versiunea de PC a jocului (rulată pe un computer cu o configuraţie asemănătoare cu viitoarea consolă PlayStation 4 şi controlată cu ajutorul unui gamepad de Xbox 360), calitatea codării lasă de dorit.
Watch Dogs este un titlu open-world modern, acţiunea desfăşurându-se într-un oraş a cărui întreagă infrastructură este controlată de un sistem de operare ce poate fi accesat şi folosit în avantajul eroului principal. Nu vor lipsi operaţiunile de hacking, dialogurile extinse şi nici secvenţele de acţiune clasică.
Watch Dogs este aşteptat în Europa începând cu 22 noiembrie 2013, pentru PC, Xbox 360, PlayStation 3, PlayStation 4, Nintendo Wii U şi noul Xbox.