După aproape 12 ani de a fost lansat serviciul PlayStation Network (apărut odată cu lansarea PlayStation 3) şi numeroase cereri ale comunităţii în acest sens, Sony a anunţat în sfârşit ca va oferi utilizatorilor posibilitatea de a-şi schimba Online ID-ul ataşat contului PSN (“porecla” sub care un user este vizibil pentru ceilalţi utilizatori ai reţelei).
Această schimbare va fi disponibilă mai întâi pentru testerii incluşi în programul PlayStation Preview (cei care au ocazia de a încerca primii şi noile versiuni de firmware lansate pentru consola PlayStation 4). Pe parcursul perioadei de preview, utilizatorii îşi vor putea schimba Online ID-ul ataşat contului PSN de câte ori doresc, prima astfel de modificare urmând să fie gratuită. Schimbările ulterioare ale ID-ului vor fi taxate cu 9,99€ per operaţiune (sau 4,99€ pentru abonaţii PlayStation Plus). Acestea se vor putea realiza prin intermediul meniului consolei PS4.
În momentul în care un utilizator va alege să-şi schimbe Online ID-ul, îi va fi oferită opţiunea ca vechiul ID să fie afişat în continuare lângă cel nou, pentru ca prietenii de pe PlayStation Network să-l poată identifica mai uşor. Atenţie însă: nu toate jocurile vor fi compatibile cu acest nou Online ID. Mai exact, Sony garantează această funcţionalitate pentru toate jocurile lansate după data de 1 aprilie 2018, precum şi pentru unele titluri mai vechi, extrem de populare în mediul online.
În cazurile unor jocuri mai vechi pentru PlayStation 3, PlayStation Vita şi PlayStation 4 s-ar putea să experimentaţi probleme dacă alegeţi să vă schimbaţi Online ID-ul, recomandarea celor de la Sony fiind ca, în aceste cazuri, să optaţi pentru revenirea la ID-ul iniţial (operaţiune ce va putea fi realizată în mod gratuit, însă limitată la o singură utilizare pe parcursul perioadei de preview). Ulterior, atunci când această funcţionalitate va depăşi stadiul de preview şi va deveni disponibilă pentru toti utilizatorii PlayStation Network, Sony a promis că va publica o listă completă de jocuri compatibile cu noile ID-uri online.
Perioada de preview pentru testarea funcţiei de schimbare a Online ID-ulurilor utilizatorilor de PlayStation Network urmează să se încheie la finele lunii noiembrie 2018, facilitatea urmând să fie oferită tuturor deţinătorilor de conturi PSN începând cu prima parte a anului 2019.