Un copil de 7 ani care juca șah cu un robot a ajuns la spital. Mașina l-a prins pe băiat de deget când a cesta a făcut o mișcare înainte să fie rândul lui. Mâna copilului a fost eliberată de persoanele aflate la fața locului.
Incidentul s-a petrecut în Moscova, Rusia. Copilul este bine acum, potrivit unui reprezentant al Federației Ruse de Șah. Acesta nu pare să fie afectat de incident. A doua zi, băiatul a revenit în turneu, pe care l-a terminat. Totuși, părinții lui au contactat autoritățile, potrivit The Guardian.
Degetul copilului a fost rupt și zgâriat. Robotul implicat în incident este unul industrial modificat pentru a juca șah. În acest caz, mașina juca împotriva a trei adversari, copii.
Sergei Smagin, vicepreședintele Federației Ruse de Șah, insistă că sistemul este „absolut sigur” dacă jucătorii respectă regulile. Totuși, acest lucru nu poate fi așteptat mereu, mai ales de la copii.
Jesus… A robot broke kid‘s finger at Chess Tournament in Moscow @elonmusk @MagnusCarlsen
There is no violence in chess, they said.
Come and play, they said. https://t.co/W7sgnxAFCi pic.twitter.com/OVBGCv2R9H
— 🆁🆄🆂🆂🅸🅰🅽 🅼🅰🆁🅺🅴🆃 (@russian_market) July 21, 2022
Smagin a mai declarat că acesta este primul caz de acest fel.
Copilul rănit este unul dintre cei mai buni jucători juniori din Moscova cu vârstă mai mică de 9 ani.
Roboții pot greși, mai ales din cauza erorilor software. Un automobil electric Tesla Model 3 a călcat un manechin, folosit pe post de pieton, în timpul unei prezentări făcute în China. Incidentul s-a petrecut atunci când era demonstrat, în fața reprezentanților presei, sistemul „sigur” de frânare automată cu care este echipat vehiculul.
Printr-un moment similar a trecut Volvo în 2015. Sistemul automat de frânare de pe un model nu a funcționat în timpul unui eveniment și a lovit două persoane în Republica Dominicană.