Ubisoft a anunțat că a aprobat dezvoltarea unui remake complet al primului joc din seria Tom Clancy’s Splinter Cell. Studioul Ubisoft Toronto se va afla la cârma procesului de producție a acestui remake, jocul urmând să fie dezvoltat pe baza motorului grafic Snowdrop. Acest engine a debutat în Tom Clancy’s The Division și va fi utilizat de Ubisoft atât pentru Avatar: Frontiers of Pandora, cât și pentru viitorul titlu open world plasat în universul Star Wars.
Conform producătorilor, Snowdrop a fost ales pentru capabilitățile sale de a susține atât grafica, cât și gameplay-ul de nouă generație, precum și sistemul de lumini și umbre dinamice care a evidențiat seria Splinter Cell încă de la apariția primului său titlu.
Remake-ul Splinter Cell nu este singura inițiativă de acest fel pornită de Ubisoft: în toamna anului trecut, publisher-ul a dezvăluit Prince of Persia: The Sands of Time Remake, dezvoltat de Ubisoft Pune și Ubisoft Mumbai.
Jocul urma să fie refăcut de la zero cu ajutorul motorului grafic Anvil și lansat la începutul acestui an, însă planurile au fost date peste cap, remake-ul Prince of Persia: The Sands of Time fiind amânat de mai multe ori, aflându-se în continuare în dezvoltare în cadrul studiourilor indiene ale Ubisoft.
Sursa: Ubisoft