Electronic Entertainment Expo (prescurtat E3)
este fără urmă de îndoială cel mai mare eveniment de pe
glob dedicat în întregime jocurilor video. Târgul are loc
în fiecare an în Los Angeles, California, cei mai mari
publisheri de jocuri sau producători de hardware dedicat acestei
forme de entertainment folosind această ocazie pentru a-şi
prezenta cele mai noi şi spectaculoase produse. Spre exemplu, anul
acesta Sony a dezvăluit în sfârşit numele şi preţul viitoarei sale
console portabile –
PlayStation Vita, în timp ce Nintendo a prezentat cel
mai nou concept al companiei – consola
Nintendo Wii U.
Însă nu hardware-ul face subiectul acestui articol, atenţia
noastră fiind captată de cele mai interesante
jocuri prezentate în cadrul ediţiei E3 din 2011. Astfel,
am alcătuit un clasament al acestor titluri, pe care le considerăm
de departe cele mai spectaculoase apariţii de la Electronic
Entertainment Expo 2011. Trebuie spus încă de la început
ca am folosit câteva criterii destul de clare atunci când a venit
vorba de selectarea jocurilor ce alcătuiesc acest top. Astfel,
nu am ales decât jocurile care fie au debutat în cadrul
acestui târg, fie au beneficiat de prezentări
spectaculoase cu ocazia E3 2011.
Prin urmare, titluri precum
RAGE, deşi impresionante din punct de vedere grafic,
nu s-au numarăt printre aleşii noştri. De asemenea, am
preferat titluri ce vor apărea în viitorul apropiat
(sfârşitul acestui an, cel mult 2012), jocurile lansate înainte sau
în cursul E3 2011 neintrând în calculele noastre, indiferent de
calitatea acestora (ne pare rău, inFamous 2, ne
vom revanşa într-un viitor review!). Nu în ultimul rând,
criteriul calitativ a fost serios luat în seamă,
doar titlurile care au avut într-adevăr ceva de arătat fiind
nominalizate. Astfel, dezamăgirile crunte (da, degetul este
îndreptat aici spre Ghost Recon: Future Soldier)
n-au prins această selecţie.
Acestea fiind spuse, haideţi să aruncăm o privire asupra
celor mai bune 20 de jocuri prezentate cu ocazia E3
2011:
20.
FIFA 12
(PS3, Xbox 360, Nintendo Wii, PC, PlayStation 2, Nintendo 3DS, PSP,
iOS)
Electronic Arts/EA Sports
Probabil vă întrebaţi ce caută reprezentantul unei serii anuale
de fotbal în acest top. Având în vedere criteriile destul de
drastice de selecţie şi relativa lipsă a altor titluri care să ne
atragă atenţia,
FIFA 12 a reuşit să prindă ultimul loc al acestui
clasament. A fost oarecum impresionantă prezenţa acestui joc pe
scena E3 din Los Angeles, mai ales în condiţiile în care americanii
nu sunt tocmai cei mai mari fani ai soccer-ului (fotbalul
european).
Totuşi, EA Sports a avut curajul de a prezenta în detaliu
FIFA 12 la E3 2011, un accent deosebit fiind pus
pe scoaterea în evidenţă a îmbunătăţirilor aduse ediţiei de anul
acesta a seriei. Dintre acestea s-a făcut remarcat noul
motor fizic Player Impact Engine, care promite să aducă o
doză suplimentară de realism contactelor dintre fotbaliştii din
FIFA 12. Din păcate, acest feature nu a fost confirmat
decât pentru versiunile de PlayStation 3 şi Xbox 360 ale
jocului, varianta de PC fiind ignorată şi acum. De
asemenea, EA Sports a confirmat că intenţionează să implimenteze
suport pentru senzorul Kinect în seria FIFA,
această mişcare urmând să aiba loc, cel mai probabil, abia în
ediţia 13 a jocului.
19.
NEED FOR SPEED: THE RUN
(PC, PS3, Xbox 360)
Electronic Arts/Black Box
Chiar dacă mulţi s-au declarat dezamăgiţi de direcţia in care
seria Need for Speed se îndreaptă,
NFS: The Run nu putea lipsi de pe această listă. În
prezentarea din cadrul E3 2011, noul NFS a atras atenţia
datorită posibilităţii de a părăsi maşinile pe parcursul
jocului, fugind de poliţie prin intermediul unor secvenţe
scriptate. De asemenea, suntem curioşi cum va fi integrată povestea
în The Run, studioul Black Box comparând jocul cu o adevărată
experienţă hollywoodiană.
În NFS: The Run, jucătorii vor avea de parcurs
o distanţă impresionantă, pornind din San Francisco până în New
York, cu escale prin mai toate oraşele importante ale
Statelor Unite ale Americii. Reproducerea acestei lumi de
joc a fost posibilă graţie tehnologiei Frostbite
2, dezvoltate de DiCE pentru
Battlefield 3, folosită însă cu succes şi de noul Need
for Speed.
18.
CALL OF DUTY: MODERN WARFARE 3
(PC, PS3, Xbox 360)
Activision/Infinty Ward/Sledgehammer Games
Cea mai de succes serie de first person shootere moderne nu
putea lipsi de pe această listă. Totuşi, de ce atât de jos în
clasament? Pentru simplul motiv că popularitatea seriei
începe să scadă vizibil, ameninţarea venită din partea lui
Battlefield 3 fiind mai „periculoasă” ca niciodată. În
plus, demo-ul de
Call of Duty: Modern Warfare 3 prezentat în cadrul
conferinţei de presă Microsoft a fost foarte
plictisitor, primele minute bune desfâşurându-se doar sub
apă, de parcă aveam de-a face cu un documentar despre fauna
oceanică şi nu cu un joc de acţiune.
Din fericire, Modern Warfare 3 promite a fi
mult mai mult decât am avut ocazia să vedem la E3 2011,
producătorii lăudându-se din nou cu mai multe personaje
jucabile (printre care şi bodyguard-ul preşedintelui
Rusiei!!!), dar şi cu reproducerea a numeroase metropole
contemporane, aflate de această dată sub ameninţarea a
ceea ce s-ar putea transforma în cel de-al treilea război mondial.
Ca de obicei, noul Call of Duty va fi lansat în luna
noiembrie.
17.
HALO: COMBAT EVOLVED ANNIVERSARY
(Xbox 360)
Microsoft/343 Industries
Da, ştim. în conferinţa de presă Microsoft a fost anunţat
inclusiv Halo 4, adevărata continuare a seriei
care a pus consolele Xbox pe harta mondială a gaming-ului. Şi
atunci de ce am ales acest remake în defavoarea următorului joc de
sine stătător al seriei? În primul rând, Halo 4 a fost
prezent sub forma unui simplu teaser video (fără nici
măcar o secvenţă de gameplay), jocul fiind aşteptat abia în sezonul
de sărbători de iarnă din 2012. În al doilea rând, am
preferat să alegem remake-ul unui joc clasic, care ne-a plăcut cu
adevărat, în defavoarea unei continuări a unei serii care parcă a
mers din rău înspre mai rău cu fiecare titlu nou
apărut.
În plus, Halo: Combat Evolved Anniversary va
folosi motorul grafic din Halo: Reach pentru a recrea în
High Definition întreaga campanie single player a primului
joc. Mai mult, asemenea ediţiilor speciale ale titlurilor
Monkey Island, jucătorii vor putea comuta între versiunea
clasică a lui Halo şi cea refăcută HD în orice moment al
acţiunii, Halo: Combat Evolved Anniversary rulând
practic două motoare grafice în paralel. Jocul va fi lansat
în noiembrie, fiind prima ocazie pe care deţinătorii de
Xbox 360 o vor avea să încerce hărţile clasice de multiplayer ale
jocului, exclusive până acum versiunii de PC a lui Halo:
Combat Evolved.
16.
GOD OF WAR: ORIGINS COLLECTION
(PlayStation 3)
Sony Computer Entertainment/Santa Monica Studio/Ready at
Dawn
Dacă am ales un remake din tabăra Microsoft, hai să ne îndreptăm
atenţia şi către unul din tabăra Sony. Mai bine zis două, pentru că
God of War: Origins Collection conţine cele două titluri
God of War apărute pe PlayStation Portable (Chains of
Olympus şi Ghost of Sparta), remasterizate în High
Definition pentru PlayStation 3. Cu alte cuvinte, dacă vă
gândeaţi să vă cumpăraţi un PSP doar pentru a juca God of War,
puteţi linistiţi să abandonaţi această idee.
Ediţiile de PlayStation 3 ale celor două jocuri vor rula
la 60 de cadre pe secundă (animaţie foarte fluentă),
vor beneficia de trofee prin intermediul cărora vă
puteţi lăuda în faţa prietenilor de pe PlayStation Network şi, cel
mai important, vor fi livrate împreună pe un singur disc
Blu-ray. Colecţia Origins este aşteptată în cursul lunii
septembrie.
15.
FAR CRY 3
(PC, PS3, Xbox 360)
Ubisoft/Ubisoft Montreal
Jocurile Far Cry au avut parte atât de laude, cât şi de critici,
mai ales după ce studioul care a realizat prima parte –
Crytek – a decis să cedeze drepturile asupra
seriei celor de la Ubisoft. Deşi personal am considerat Far
Cry 2 drept un joc net superior predecesorului său, marea
majoritate a fanilor înrăiţi ai primului titlu nu mi-au împărtăşit
opinia, schimbarea de decor (de la insula tropicală la savanele
africane) nefiind pe placul tuturor.
Ubisoft ne-a surprins plăcut în timpul propriei conferinţe de
presă de la E3 2011, anunţând că
Far Cry 3 va avea din nou loc pe o insulă tropicală,
motorul grafic Dunia fiind folosit şi pentru acest
nou titlu al seriei. Personajul principal va fi un simplu fotograf,
prins, spre ghinionul lui, în mijlocul unor evenimente nu atât de
fericite. Jocul va fi lansat abia anul viitor,
însă prezentarea realizată în timpul conferinţei de presă a fost
destul de reuşită, mai ales în condiţiile în care rula pe consolă.
Sa sperăm ca Far Cry 3 ca veni din nou însoţit de
excelentul editor de niveluri din titlul precedent
al seriei.
14.
FORZA MOTORSPORT 4
(Xbox 360)
Microsoft/Turn 10 Studios
Segmentul simulatoarelor auto îndeajuns de serioase pentru a
atrage atenţia înrăiţilor genului, dar şi suficient de accesibile
pentru a fi adoptate şi de publicul larg, este aproape inexistent
atunci când vorbim de jocurile dedicate în exclusivitate PC-ului.
Probabil şi din acest motiv seria
Gran Turismo a făcut carieră pe consolele PlayStation.
Forza Motorsport este răspunsul celor de la
Microsoft la titlurile publicate de Sony, jocurile celor de Turn 10
aflându-se mai mereu în urmărirea producţiilor celor de la
Polyphony Digital.
Lucrurile par să se schimbe odată cu Forza Motorsport
4, Turn 10 fiind decişi să spulbere de această dată
supremaţia lui Gran Turismo 5. Din trailerele
prezentate, maşinile arată superb, peste 80 de mărci urmând
a fi prezente în cel de-al patrulea joc al seriei Forza
Motorsport. Microsoft are un parteneriat cu
emisiunea de televiziune Top Gear, faimosul circuit de
teste urmând a fi prezent şi în cadrul jocului. Nu în ultimul rând,
Forza Motorsport 4 va oferi suport pentru Kinect,
facilităţi precum head tracking-ul sau navigarea prin interioarele
maşinilor urmând a fi realizate cu ajutorul acestui senzor.
13.
HITMAN: ABSOLUTION
(PC, PS3, Xbox 360)
Square Enix/IO Interactive
După ce în ultimii ani l-a cam lăsat de capul său pe Sam Fisher,
Agentul 47 se va întoarce în sfârşit la datorie în
2012. Spre deosebire însă de titlurile anterioare,
Hitman: Absolution va pune un accent deosebit de
povestea din spatele personajului principal, acesta reuşind să-şi
pună pe urme forţele de ordine dintr-un întreg oraş. Producătorii
promit de asemenea un joc ceva mai accesibil, mai
uşor de abordat chiar şi de către începătorii în ale asasinatelor
comandate.
Hitman: Absolution va folosi tehnologia
proprietară Glacier 2, IO Interactive lăudându-se
că noua aventură a Agentului 47 este cel mai costisitor joc
realizat vreodată în ţara lor de baştină, Danemarca. Şi,
având în vedere calitatea materialelor promoţionale lansate până în
prezent, tindem să le dăm dreptate.
12.
GEARS OF WAR 3
(Xbox 360)
Microsoft/Epic Games
Dacă ar fi să alegeţi, din postura de utilizator de Xbox 360, un
singur joc exclusiv reprezentativ pentru anul în curs, probabil că
mulţi dintre voi ar indica
Gears of War 3 drept acest titlu. De aceeaşi părere am
fost şi noi atunci când am vizionat demo-ul de gameplay prezentat
de Cliff Blezinsky şi Ice T în
cadrul conferinţei de presă Microsoft de la E3 2011.
Motorul grafic Unreal Engine 3 a primit noi
îmbunătăţiri, special pentru acest titlu, Gears of
War 3 folosind un sistem de iluminare în mod
evident superior predecesorilor săi. De asemenea, echipa
de la Epic Games s-a asigurat că tot ceea ce ţine de
componenta multiplayer a lui Gears of War
3 va funcţiona fără cusur, prin intermediul sesiunii beta
desfăşurate în această primăvară pe Xbox Live. Noi ne vom convinge
abia în septembrie, când Gears of War 3 va fi
lansat simultan pe tot mapamondul.
11.
MASS EFFECT 3
(PC, PS3, Xbox 360)
Electronic Arts/BioWare
Ceea ce a început ca o serie de action RPG-uri
tinde, cu fiecare titlu nou apărut, să se îndrepte mai mult înspre
domeniul shooterelor SF cu o poveste bine
dezvoltată. Acest impedipment nu a împiedicat
Mass
Effect 2 să fie unul dintre cele mai apreciate
jocuri ale anului trecut, indiferent de platformele pe
care a fost lansat.
Mass Effect 3 va continua povestea comandantului
Shepard, nevoit acum să revină pe Pământ, pentru a respinde
atacurile nemiloşilor Reaperi. Conform celor de la BioWare,
jocul a fost amânat pănă în martie 2012 special
pentru a adapta cât mai bine gameplay-ului şi pentru cei care nu
stăpânesc cu adevărat genul RPG (în traducere: mai puţine
elemente de RPG, mai multe de shooter), dar şi pentru a-i
fi adaugat suport pentru tehnologia de recunoaştere vocală
implementată în Kinect (jucătorii vor putea rosti singuri
replicile pe care Shepard le va folosi în dialoguri, precum şi
împărţi ordine vocale coechipierilor în timpul luptelor din
Mass Effect 3).
10.
THE ELDER SCROLLS V: SKYRIM
(PC, PS3, Xbox 360)
Bethesda
Ceea ce
Mass Effect 3 a pierdut la capitolul complexitate a
componentei RPG se pare că se va regăsi din plin în
The Elder Scrolls V: Skyrim, mult aşteptata continuare
a clasicilor Morrowind şi
Oblivion. De această dată, Bethesda a
construit un engine special pentru acest joc, tărâmul
Skyrim (peste 16 mile pătrate), fiind complet explorabil,
producătorii mergând într-atat de departe cu detaliile încât
fiecare plantă şi floare a fost plasată în joc manual.
Întreaga poveste va evolua în jurul celui din urmă
Dragonborn, un personaj cu suflet de dragon, capabil să
preia abilităţile giganticelor reptile zburătoare, după ce acestea
sunt învinse în luptă dreaptă. Aceste abilităţi poartă numele de
„shouts” (ţipete) în Skyrim, fiecare dintre ele având trei niveluri
de eficienţă. Spre deosebire de Oblivion, Skyrim va folosi
un alt sistem de evoluţie, oarecum asemănător cu cel din
Fallout 3, cu arii populate de monştri mai slabi,
precum şi cu porţiuni ale mediului de joc în care-şi fac de cap
inamicii cu adevărat puternici. Din păcate, demo-ul jocului
de la E3 a fost prezentat pe consola Xbox 360, jocul
urmând a fi portat pe PC. Vom afla cât de complex
este cu adevărat The Elder Scrolls V: Skyrim abia
în noiembrie.
9.
RAYMAN ORIGINS
(PS3, Xbox 360, Nintendo Wii, PlayStation Vita, Nintendo 3DS)
Ubisoft/Ubisoft Montpellier
Să fim sinceri: ne aşteptam ca Ubisoft să anunţe jocuri precum
Far Cry 3 în cadrul propriei conferinţe de presă de la
E3 2011. Adevărata supriză a venit însă din partea lui
Michel Ancel, care a realizat o prezentare extinsă
a noului joc Rayman, scăpat în sfârşit de „blestemul” iepuroilor
nebuni prezenti deja în prea multe titluri Ubisoft.
Astfel, Rayman Origins este un plaformer
bidimensional, realizat în stilul primului titlu al
seriei, cu o prezentare grafică de excepţie. Pe lângă
faptul că jocul arată excelent şi pare a
rămâne fidel conceptelor jump and run care au consacrat
personajul Rayman acum 15 ani, Origins va oferi şi o
componentă cooperativă, numai bună pentru
jucătorii care s-au săturat de interminabilele schimburi de focuri
din Call of Duty. Cu puţin noroc, vom avea
ocazia să-l controlăm din nou pe Rayman în iarna acestui
an.
8.
SERIOUS SAM 3: BFE
(PC, PS3, Xbox 360)
Devolver Digital/Croteam
Nu vroiam să ajung aici până la viitorul review, însă
Duke Nukem Forever nu este tocmai ce au aşteptat
gamerii vreme de aproape 15 ani. în schimb,
Serious Sam 3: BFE promite să stingă setea de sânge
virtual a oricărui obsedat de împuşcat extratereştri pe bandă
rulantă. Jocul va avea loc într-un Egipt plasat în viitorul
apropiat, în timpul primului atac al lui Mental asupra
Pământului.
Bineînţeles că Sam „Serious” Stone este
singurul care poate pune cu botul pe labe hoardele de alieni
invadatori. Pentru a realiza acest lucru, Sam are la dispoziţie
o nouă selecţie de arme, noi atacuri şi
execuţii melee, numai bune de folosit împotriva tonelor de
extratereştri pe care jocul le va arunca în calea sa. în plus, pe
lângă clasicul mod cooperativ, multiplayer-ul va oferi noi
modalităţi de joc. Serious Sam 3: BFE va fi lansat
pe PC chiar în această vară, versiunile de consolă urmând
să apară un pic mai târziu.
7.
UNCHARTED: GOLDEN ABYSS
(PlayStation Vita)
Sony Computer Entertainment/SCE Bend Studio
Deşi am menţionat la începutul articolului că ne vom limita la a
vorbi despre jocurile care au impresionat la E3 2011, nu putem să
nu amintim şi de
PlayStation Vita, viitoarea consolă portabila a celor
de la Sony. Vita va avea la bază o configuraţie foarte
puternică pentru un astfel de dispozitiv (bazată pe un
procesor si un cip video dotate cu patru nuclee fiecare),
Uncharted: Golden Abyss fiind titlul-fanion pe
care Sony îl foloseşte pentru promovarea consolei.
Şi nu fără motiv: Uncharted: Golden Abyss arată mai bine
decât orice joc portabil al momentului, calitatea grafică
apropiindu-se îmbucurător de mult de ceea ce puteam vedea în
Uncharted: Drake’s Fortune pe PlayStation 3.
Povestea din Golden Abyss va avea loc înainte de evenimentele din
primul joc al seriei, firul narativ al noului Uncharted pentru Vita
nefiind legat în vreun de Drake’s Fortune sau
Uncharted 2. Alternativ metodei de control
tradiţionale, în Golden Abyss eroul principal va putea fi ghidat şi
cu ajutorul ecranului tactil, numeroase secvenţe
de platforming sau atacuri stealth putând fi realizate doar prin
simpla atingere a display-ului. Uncharted:
Golden Abyss va fi lansat simultan cu PlayStation
Vita, apariţia pe piaţă a consolei fiind aşteptată
până la sfârşitul acestui an.
6.
BATTLEFIELD 3
(PC, PS3, Xbox 360)
Electronic Arts/DiCE
Acest joc este unul dintre motivele pentru care
Call of Duty: Modern Warfare 3 s-a plasat atât de jos
în cadrul acestui clasament.
Battlefield 3 pur şi simplu pare superior concurenţei
de la Activision la orice capitol, pornind de la tehnologia
folosită şi până la vastitatea
decorurilor şi intensitatea schimburilor de
focuri. Jocul celor de la DiCE va folosi Frostbite
2, un motor grafic net superior tehnologiei învechite din
seria Call of Duty, capabil să redea niveluri de dimensiuni mult
mai mari, efecte mai avansate, precum şi un mediu de joc
complet destructibil.
Şi totuşi, în ciuda acestor avantaje, de ce doar locul al
şaselea pentru Battlefield 3? Pentru că, asemenea
concurenţei, secvenţele prezentate în cadrul demonstraţiei ţinute
cu ocazia E3 2011 au fost extrem de plictisitoare, producătorii
preferând o lungă şi monotonă plimbare cu tancul prin
deşert în defavoarea unor scene de acţiune furibundă.
Acestea, cel mai probabil, le vom primi la sfârşitul lunii
octombrie, când Battlefield 3 va fi în sfârşit
lansat.
5.
BIOSHOCK: INFINITE
(PC, PS3, Xbox 360)
2K Games/Irrational Games
Aventurile subacvatice s-au terminat, urmează
schimburile de focuri printre nori, în oraşul
suspendat Columbia. Kevin Levine şi echipa sa de
la Irrational Games sunt hotărâţi să depăşească din punct de vedere
calitativ primul titlu BioShock, unul dintre cele
mai reuşite shootere single player ale ultimilor ani.
Plasmidele revin şi în BioShock: Infinite,
adevărata noutate fiind personajul care-l va însoţi pe erou
pe durata majorităţii jocului. Aceasta este o tânără
femeie al cărei nume este Elizabeth, ce va trebui salvată din
oraşul aerian Columbia, în ciuda opoziţiei venite dinspre
locuitorii acestuia. Spre deosebire de primele doua titluri
BioShock, care utilizau o versiune învechită a motorului grafic
Unreal Engine, BioShock: Infinite va folosi cea
mai nouă iteraţie a tehnologiei Unreal 3. De asemenea, ca un bonus
pentru utilizatorii de PlayStation 3, această versiune a jocului va
oferi suport pentru motion controller-ul PlayStation
Move şi va include, pe acelasi disc Blu-ray, şi o
variantă completă a primului joc din serie.
4.
TOMB RAIDER
(PC, PS3, Xbox 360)
Square Enix/Crystal Dynamics
Chiar înainte de E3 2011 Square Enix a lansat un trailer pentru
noul
Tomb Raider, anunţând că noul joc al seriei va
fi lansat abia în 2012. Acest ciclu de dezvoltare extins
nu i-a oprit însă pe cei de la Crystal Dynamics să paşească pe
scena conferinţei de presă Microsoft, unde au prezentat, în
premieră, primele secvenţe de gameplay din viitorul Tomb
Raider.
O mai tineţi minte pe foarte „dotata” Lara
Croft, aventuriera fără de frică care dobora pe oricine îi
stătea în cale, în timp ce realiza cascadorii care ar face de râs
şi cele mai pretenţioase producţii hollywoodiene? Ei bine, îi
puteţi spune „La revedere”. Producătorii au reimaginat-o pe
Lara pentru acest reboot al seriei: domnişoara Croft, abia
ieşită de pe băncile şcolii, este dornică să plece în prima
aventura a carierei sale. Din păcate, vaporul pe care se
îmbarchează este înghiţit de o furtună, tânăra eroină trezindu-se
neajutorată pe o insulă, în mijlocul unui mediu de joc nu tocmai
primitor. Componentă fantastica a seriei nu va dispărea de
tot, numeroase epave din diferite perioade ale istoriei
omenirii fiind naufragiate pe această insulă, locuită de nişte
băştinaşi… nu tocmai primitori.
3.
BATMAN: ARKHAM CITY
(PC, PS3, Xbox 360)
Warner Bros./Rocksteady Studios
Când eram mic, îmi făcea o plăcere nebună să urmăresc seria de
desenete animate al cărei erou principal era Omul Liliac. în 2009,
am avut ocazia să retrăiesc aceste fantezii ale copilăriei în
Batman: Arkham Asylum, jocul care a readus
încrederea publicului în titlurile licenţiate după filme sau
seriale celebre.
Cei de la Rocksteady Studios sunt hotărâţi să îmbunătăţească
semnificativ această reţetă de succes prin
Batman: Arkham City, de această dată o
întreagă porţiune a oraşului Gotham (transformată în închisoare)
fiind pusă la dispoziţia jucătorului. Batman poate
călători nestingherit prin acest mediu de joc, folosindu-şi
ustensilele pentru a restaura legea acolo unde este cazul. Şi
ocaziile se vor ivi din plin, răufăcători precum Two
Face, Penguin sau The
Riddler fiind deja confirmaţi pentru acest sequel. În
plus, de această dată, pentru o porţiune semnificativă a jocului,
vom avea ocazia să jucăm şi alături de Catwoman.
Liliac masiv sau pisică agilă? Vom afla în luna octombrie a acestui
an.
2.
ASSASSIN’S CREED: REVELATIONS
(PC, PS3, Xbox 360)
Ubisoft/Ubisoft Montreal
Încă de la primul Assassin’s Creed, în ciuda
gameplay-ului relativ monoton, Ubisoft ştia că a dat lovitura.
Jocurile acestei serii au cunoscut un succes comercial imens,
aventurile lui Altair sau ale lui Ezio
Auditore da Firenze numărându-se acum printre preferinţele
unei cantitităţi deloc neglijabile de gameri. De această dată, în
Assassin’s Creed: Revelations, ambii eroi prinicipali
din jocurile precedente vor reveni, amandouă personajele fiind
jucabile în noul joc.
Acţiunea va avea loc în Constantinopol,
capitala impunătorului Imperiu Otoman. Prin intermediului lui
Desmond Miles, jucătorul îl va întruchipa încă o
dată pe Ezio în căutarea secretelor lăsate în urmă
de strămoşul acestuia, Altair. Mai mult,
Revelations promite să încheie trilogia evenimentelor
începute în Assassin’s Creed II şi să ofere răspunsuri la
numeroasele semne de întrebare apărute pe parcursul seriei. Şi dacă
cineva mai avea vreun dubiu că jocul nu se va ţine de aceste
promisiuni, acesta a fost şters cu buretele de demo-ul de gameplay
prezentat în cadrul E3 2011. Assassin’s Creed:
Revelations a fost promis pentru luna noiembrie a anului
acestuia, însă este foarte posibil ca versiunea de PC să
fie amânată până în 2012, aşa cum s-a întâmplat cu toate
titlurile anterioare ale seriei.
1.
UNCHARTED 3: DRAKE’S DECEPTION
(PlayStation 3)
Sony Computer Entertainment/Naughty Dog
Uncharted 2: Among Thieves a fost ales aproape
în unanimitate de criticii de specialitate şi jucători drept
cel mai bun joc video al anului 2009. Deşi o
asemenea reţetă câştigătoare cu greu poate suferi îmbunătăţiri
suplimentare, studioul Naughty Dog se pare că este pe drumul cel
bun. Demo-ul prezentat în cadrul conferinţei de presă Sony
ne-a lasat cu gura căscată, comportamentul apei ce inunda
vaporul în care avea loc acţiunea uimind întreaga audienţă. Apoi a
urmat un trailer cu diferite secvenţe din joc, care ne-a convins pe
deplin: Uncharted 3 este mai reuşit joc prezentat în cadrul
E3 2011.
De această dată, Nathan Drake se află în căutarea
oraşului pierdut Iram, acţiunea urmând să aibă loc,
printre alte locaţii, şi sub dogoritorul soare arab. Oricine a
trecut prin Uncharted: Drake’s Fortune şi
Uncharted 2: Among Thieves ştie că Naughty Dog a
stabilit un etalon în ceea ce priveşte prezentarea grafică a unui
joc, Uncharted 3 promiţând să fie cel puţin la fel
de bun precum predecesorii săi la acest capitol. Mai mult, al
treilea titlu al seriei va putea fi afişat în mod 3D
stereoscopic, întregul joc fiind gândit special pentru a
fi cât mai spectaculos din punct de vedere vizual. Componenta
multiplayer va fi de asemenea îmbunătăţită, Uncharted 3 urmând să
ofere suport şi pentru modurile de joc cooperative şi
competitive în splitscreen, precum şi pentru sesiunile
multiplayer realizate prin intermediul unei reţele locale.
Drake’s Deception va fi lansat la începutul lunii
noiembrie.