Săptămâna trecută a marcat desfăşurarea ediţiei 2012 a celui mai important eveniment dedicat jocurilor video – Electronic Entertainment Expo. După cum era de aşteptat, E3 2012 a venit cu obişnuitele conferinţe de presă ale celor mai importanţi jucători din domeniu – Microsoft, Electronic Arts, Ubisoft, Sony şi Nintendo, dar şi cu multe surprize, concretizate sub forma unor noi jocuri pe care abia aşteptăm să punem mâna.
Am alcătuit astfel o listă de zece titluri, alese pe sprânceană din zecile de jocuri prezentate anul aceasta în cadrul E3. Am încercat, pe cât posibil, să nu nominalizăm titluri ce s-au făcut remarcate şi cu ocazia ediţiei de anul trecut a târgului E3, prioritare fiind jocurile anunţate în cadrul show-ului din acest an.
De asemenea, acest clasament reflectă şi prestaţia de la E3 2012 a publisher-ilor importanţi, unii prezentându-se mult mai bine decât alţii. Nu în ultimul rând, topul a fost alcătuit conform opiniilor membrilor redacţiei Go4games.ro; dacă consideraţi că şi alte titluri meritau să fie menţionate, nu ezitaţi să ne lăsaţi sugestiile voastre în secţiunea de comentarii de mai jos.
10. DEAD SPACE 3
(Visceral Games/Electronic Arts)
PC/Xbox360/PS3
După succesul primelor două titluri ale seriei, apariţia lui Dead Space 3 nu mai era decât o chestiune de timp. Astfel, jocul a fost anunţat şi prezentat pe scena conferinţei de presă Electronic Arts de la E3 2012, echipa producătoare de la Visceral Games pregătind o serie de noutăţi pentru acest al treilea joc din serie.
Chiar dacă Isaac Clarke se întoarce, acesta nu va mai fi singur în Dead Space 3. Realizatorii au confirmat că acest al treilea titlu Dead Space va beneficia, în premieră, de multiplayer cooperativ, întreaga campanie urmând a putea fi abordată în doi jucători. Aşteptaţi-vă aşadar la necromorfi de dimensiuni apreciabile, în numere mult mai mari!
Perioada apariţiei: februarie 2013
09. NEED FOR SPEED: MOST WANTED
(Criterion Games/Electronic Arts)
PC/Xbox 360/PS3/PSVita
După un NFS: The Run dezamăgitor, Electronic Arts continuă seria cu o nouă reimaginare a unui titlu mai vechi: Need for Speed: Most Wanted. Ca şi în cazul precedentului NFS: Hot Pursuit, noul Most Wanted este dezvoltat de studiourile Criterion, faimoase mai ales seriei Burnout.
Iar influenţele Burnout nu lipsesc nici din viitorul NFS: Most Wanted: aceasta va beneficia de o lume deschisă de joc, de accidente spectaculoase şi de o componentă multiplayer ce aminteşte de Burnout Paradise. Nu vor lipsi nici maşinile complet licenţiate şi nici clasicele urmăriri cu poliţia.
Data apariţiei: 30 octombrie 2012
08. SPLINTER CELL: BLACKLIST
(Ubisoft Toronto/Ubisoft)
PC/Xbox 360/PS3
Sam Fisher revine, de această dată într-o formulă ce încearcă să combine cele mai reuşite elemente din precedentele titluri ale seriei. Din Splinter Cell: Conviction a fost păstrată mecanica de joc Mark and Execute, în timp ce aspectul lui Sam pare extras direct din primele titluri Splinter Cell.
În ciuda absenţei lui Michael Ironside din distribuţia jocului, Splinter Cell: Blacklist promite o campanie single player explozivă, dar şi revenirea modurilor multiplayer cooperativ şi competitiv (Spies vs. Mercenaries). Versiunea de Xbox 360 va beneficia de suport pentru Kinect.
Perioada apariţiei: primăvara 2013
07. FAR CRY 3
(Ubisoft Montreal/Ubisoft)
PC/Xbox 360/PS3
Chiar dacă Far Cry 3 şi-a făcut apariţia şi în topul similar de anul trecut, noua prezentare a acestui joc ne-a convins că shooter-ul celor de la Ubisoft Montreal îşi merită locul printre cele mai bune jocuri prezentate la E3 2012. Grafica excelentă şi curajul echipei producătoare de a aborda subiecte controversate precum nuditatea sau consumul de droguri au fost principalele atuuri ale lui Far Cry 3.
Nu trebuie uitată nici campania separată dedicată modului de joc cooperativ şi nici editorul de niveluri, care va asigura acestui titlu o rejucabilitate sporită, mai ales atunci când vine vorba de confruntările online. Utilizatorii de PS3 vor primi un DLC exclusiv.
Data apariţiei: 7 septembrie 2012
06. BEYOND: TWO SOULS
(Quantic Dream/Sony Computer Entertainment)
PlayStation 3
Dacă vă întrebaţi ce pregăteşte echipa de la Quantic Dream după Heavy Rain şi demonstraţia tehnologică Kara, ediţia din acest an a târgului E3 a adus răspunsul. Este vorba despre Beyond: Two Souls, un nou titlu modern de aventură, anunţat în premieră în cadrul conferinţei de presă Sony.
Spre deosebire de Heavy Rain, pentru Beyond: Two Souls echipa lui David Cage a apelat la vedete de la Hollywood, rolul personajului principal fiind interpretat de Ellen Page. Povestea se învârte in jurul vieţii lui Jodie Holmes, o fată cu puteri paranormale capabilă să comunice cu un spirit invizibil pentru restul personajelor din joc.
Perioada apariţiei: primul trimestru 2013
05. STAR WARS 1313
(LucasArts)
PC/Xbox 360/PS3
După o dezamăgitoare serie The Force Unleashed, LucasArts revine în universul Războiului Stelelor printr-un nou third person shooter: Star Wars 1313. De această dată, nu vom mai avea ocazia de a întruchipa cavaleri Jedi, eroul principal fiind un vânător de recompense ce se aventurează în adâncurile planetei Coruscant.
Am fost plăcut surprinşi de calitatea grafică a acestui joc, Star Wars 1313 folosind bătrânul Unreal Engine 3 într-un mod inedit. În procesul de producţie a jocului au fost cooptaţi veteranii de la Industrial Light and Magic, compania adaptând efectele speciale caracteristice filmelor pentru acest titlu.
Perioada apariţiei: 2013
04. RAYMAN LEGENDS
(Ubisoft Montpellier/Ubisoft)
Nintendo Wii U
Rayman Origins a fost extrem de bine primit, atât de presa de specialitate, cât şi de jucătorii cu vechime, ahtiaţi după un platformer realizat „ca pe vremuri”. Astfel, echipa de la Ubisoft Montpellier s-a văzut nevoită să continue seria cu viitorul Rayman Legends. În mare, jocul pastrează aceeaşi formulă din Origins, cu o serie de adiţii şi îmbunătăţiri.
Poate cea mai importantă astfel de adiţie este personajul controlabil exclusiv prin intermediul touchscreen-ului de pe GamePad-ul viitoarei consolei Nintendo Wii U. Acesta va putea uşura munca celorlalţi participanţi la joc, creând rute noi sau eliminând tot felul de obstacole. Încă aşteptăm ca Rayman Legends sa fie confirmat şi pentru alte platforme.
Perioada apariţiei: sărbătorile de iarna 2012
03. THE LAST OF US
(Naughty Dog/Sony Computer Entertainment)
PlayStation 3
Chiar dacă conferinţa celor de la Sony de la E3 2012 a fost gazda a numeroase prezentări de jocuri, cel care a ieşit în evidenţă cel mai tare rămâne The Last of Us. Produs de realizatorii seriei Uncharted, The Last of Us propune o formulă de joc diferită, în care supravieţuirea primează în faţa acţiunii.
Acţiunea din The Last of Us are loc într-un viitor sumbru, în care rasa umană a căzut victima unei infecţii de proporţii. Jucătorii vor avea ocazia să intre în pielea lui Joel, un supravieţuitor, nevoit să-şi folosească tot arsenalul de „talente”pentru a o proteja pe Ellie, o fată de 14 ani.
Perioada apariţiei: 2013
02. ASSASSIN’S CREED III
(Ubisoft Montreal/Ubisoft)
PC/Xbox 360/PS3/Wii U
Dacă ar fi să ne luăm după prezentările realizate în cadrul E3 2012, Assassin’s Creed III pare jocul capabil să şteargă amintirile nu prea fericite lăsate de precedentul joc al seriei, Assassin’s Creed: Revelations. Ne luăm la revedere de la Ezio Auditore şi îl îmbrăţişăm pe noul erou al seriei – Connor (Ratohnhake’ton, după numele său indian).
Lupta pentru dreptate va avea loc de această dată pe continentul nord-american, în perioada 1753-1783. Connor va putea explora oraşele New York şi Boston, precum şi sălbăticia dintre acestea.
Data apariţiei: 31 octombrie 2012
01. WATCH DOGS
(Ubisoft Montreal/Ubisoft)
PC/Xbox 360/PS3
Cea mai impresionantă prezentare din cadrul E3 2012 a fost fără îndoială cea dedicată jocului Watch Dogs, un nou titlu aflat în dezvoltare în studiourile Ubisoft din Montreal. Avem de-a face cu un titlu open-world modern, acţiunea desfăşurându-se într-un oraş a cărui întreagă infrastructură este controlată de un sistem de operare ce poate fi accesat şi folosit în avantajul eroului principal.
Nu vor lipsi operaţiunile de hacking, dialogurile extinse şi nici secvenţele de acţiune clasică. Pe lângă această diversitate şi prezentarea grafică de excepţie, Watch Dogs a impresionat si prin presupusa existenţă a unei puternice componente multiplayer, prezentată foarte pe scurt în cadrul demonstraţiei ţinute de Ubisoft.
Perioada apariţiei: 2013