A trecut încă un E3 şi, după ce în prima parte a acestui articol am trecut în revistă jocurile care ne-au impresionat la expoziţia din Los Angeles, a venit vremea să discutăm despre titlurile care ne-au încântat cu adevărat la E3 2016.
Avem parte de un clasament echilibrat, în care continuările, abordările complet diferite, titlurile multiplatform, dar şi jocurile exclusive se îmbie armonios, pictând un peisaj de invidiat pentru viitorul gaming-ului, acest domeniu capabil să genereze atâtea pasiuni în rândul comunităţii noastre, cea a iubitorilor de jocuri video.
Acestea fiind spuse, a sosit momentul adevăralui: acestea sunt, în opinia Go4games, cele mai bune jocuri prezentate la E3 2016.
05. DISHONORED 2
(Arkane Studios/Bethesda)
PS4/ Xbox One/PC
Primul Dishonored a fost o experienţă pe care cu greu o poţi uita, libertatea de abordare şi multiplele posibilităţi oferite de gameplay-ul variat stergând în mare parte impresia mai puţin favorabilă lăsată de durata de joc relativ redusă. Tocmai din această cauză, aşteptările pe care le avem de la Dishonored 2 sunt imense, cel de-al doilea joc al seriei urmând să beneficieze de un motor grafic nou, precum şi de posibilitatea de a alege personajul cu care doreşti să joci: Corvo Attano, neînfricatul erou din primu titlu, sau fiica acestuia, împărăteasa Emily Kaldwin, fiecare cu propriile abilităţi speciale. Iar dacă aţi văzut demo-ul de la E3, în care cu ajutorul unui item special poţi comuta între prezent şi trecut, înţelegeţi de ce Dishonored 2 şi-a câştigat locul în partea superioară a clasamentului nostru.
Data lansării: 11 noiembrie 2016
04. RESIDENT EVIL 7: BIOHAZARD
(Capcom)
PS4/Xbox One/PC
După Resident Evil 6, cred că suntem cu toţii de acord că seria celor de la Capcom avea nevoie de o schimbare totală, de o altă abordare, iar Resident Evil 7 pare să meargă fix în această direcţie. Uitaţi secvenţele de acţiune forţată, modul cooperativ pe care nu l-a cerut nimeni şi înlocuirea elementului horror cu spectacolul hollywoodian: Resident Evil 7 se întoarce la originile horror ale seriei, schimbând camera third person cu o perspectivă first person. Mai mult, demo-ul prezentat la E3 2016 este disponibil public, pentru toţi cei care deţin o consolă PlayStation 4 cu abonament PS Plus. Abia aşteptăm să încercăm versiunea finală, care va putea fi jucată în totalitate cu PlayStation VR.
Data lansării: 24 ianuarie 2017
03. FORZA HORIZON 3
(Playground Games/Microsoft)
Xbox One/PC
Forza Horizon 2 este unul dintre cele mai „fun” jocuri cu maşini pe care am avut ocazia să le încerc în ultimul an, cam ce ar trebui să fie Need for Speed, un titlu pe care studiourile Electronic Arts par incapabile să-l realizeze cum trebuie. Jocurile din subseria Forza Horizon se mulează după preferinţele jucătorilor, gameplay-ul putând varia de la un arcade complet nebun (cum vă sună să vă întreceţi cu avione cu reacţie?) şi până la un joc destul de serios, unde trebuie să fii atent şi la manevrabilitatea maşinii, şi la ruta ideală, dar şi la suprafeţele diferite pe care te poţi întrece. Forza Horizon 3 promite aceeaşi reteta, amplificată cu o nouă locaţie pentru open world-ul jocului (Australia), relief şi mai variat, dar şi posibilitatea de a coopera cu prietenii voştri pentru a îndeplini anumite obiective. În plus, în această toamnă, subseria Forza Horizon va debuta şi pe PC, pe lângă obişnuita versiune pentru Xbox One.
Data lansării: 27 septembrie 2016
02. SOUTH PARK: THE FRACTURED BUT WHOLE
(Ubisoft)
PS4/Xbox One/PC
Nu mai este un secret că South Park: The Stick of Truth s-a dovedit a fi un joc mult peste aşteptări, succesul acestuia determinându-i pe cei de la Ubisoft să prelungească parteneriatul cu Trey Parker şi Matt Stone. Astfel a luat naştere noul South Park: The Fractured But Whole, dezvoltat de această dată de studioul Ubisoft din San Francisco cu ajutorul motorului grafic Snowdrop (The Division). Copiii din South Park se joacă acum de-a supereroii, mecanicile de gameplay urmând să fie îmbunătăţite prin adăugarea posibilităţii de a mişca personajele pe câmpul de luptă în timpul confruntărilor. Din fericire, nu mai avem mult de aşteptat până la noul joc South Park, acesta urmând să sosească la începutul iernii.
Data lansării: 6 decembrie 2016
01. GOD OF WAR
(Santa Monica Studio/Sony Interactive Entertainment)
PlayStation 4
Să închidem ochii şi să ne întoarcem un pic la începutul conferinţei susţinute de Sony la E3 2016. Orchestra termină triumfal introducerea muzicală a evenimentului, iar pe ecranul imens al celor de la Sony apare un copil jucându-se într-un hambar. Camera se întoarce şi, din întuneric, apare nimeni altul decât Kratos, eroul seriei God of War. Publicul izbucneşte în urale, realizând că acesta este momentul în care Sony a „câştigat războiul” acestui E3, precum şi primul loc în topul nostru. Kratos se întoarce într-un nou God of War, mult îmbătrânit, dar şi mult mai înţelept, fiind tatăl unui fiu care are nevoie de îndrumare în călătoria sa către maturitate. Undeva, pe parcurs, presupunem că zeii nordici vor avea câteva obiecţii, la care Kratos nu va ezita să răspundă cu ajutorul noului său topor magic.
Data lansării: N/A
Acestea sunt jocurile care, în opinia redacţiei Go4games, au scris istorie la E3 2016. Nu ezitaţi să ne împărtăşiţi şi opiniile voastre folosind rubrica de comentarii de mai jos.