Them’s Fightin’ Herds, joc gratuit oferit de Epic Games Store

Autor: Cosmin Aionita | 07.03.2025
Them’s Fightin’ Herds, joc gratuit oferit de Epic Games Store
Foto: Epic Games Store

Epic Games Store continuă și în 2025 să ofere jocuri gratuite pentru PC în fiecare săptămână. Astfel, până pe 13 martie 2025, la ora 18:00, puteți revendica în mod gratuit jocul Them’s Fightin’ Herds. Odată revendicat, acesta va putea fi descărcat și jucat oricând doriți prin intermediul clientului Epic Games Launcher.

Them’s Fightin’ Herds este un joc de lupte în stil Street Fighter sau Mortal Kombat, unde rolurile lui Scorpion, Sub-Zero, Ryu sau Ken sunt jucate însă de animăluțe “adorabile”, precum căluți, inorogi, căprițe sau oițe, toate însă cu gânduri mult mai puțin curate decât lasă de înțeles înfățișarea.

Personajele au fost create de Lauren Faust, producător cunoscut de desene animate, iar sistemul de luptă a fost gândit pentru a fi accesibil pentru începători, dar și solicitant pentru veterani. Înfruntările din Them’s Fightin’ Herds se pot juca fie local, pe același PC, cât și online, jocul oferind o implementare robustă de rollback netcode.

Jocul poate fi revendicat gratuit, doar până pe 13 martie 2025, la ora 18:00, prin intermediul Epic Games Store accesând acest link https://store.epicgames.com/en-US/p/thems-fightin-herds și apoi selectând butonul marcat “Get”.

Un alt joc gratuit va fi disponibil săptămâna viitoare

Epic Games își va continua inițiativa de a oferi jocuri gratuite și săptămâna viitoare cu încă un astfel de titlu: Mortal Shell, alaturi de pack-ul Anniversary Party Favor, ce va fi disponibil gratuit pentru jucătorii de World of Warships.

Până pe 13 martie 2025, la ora 18:00, puteți revendica Them’s Fightin’ Herds în mod gratuit, de pe Epic Games Store.

Sursa: Epic Games Store

Urmărește Go4Games.ro pe Google News