The Last of Us, cel mai nou proiect al studioului Naughty Dog (producătorii seriei Uncharted pentru PlayStation 3), a fost anunţat iniţial în cadrul ceremoniei Video Game Awards 2011, prin intermediul unui trailer spectaculos. Între timp, jocul a intrat într-un relativ con de umbră, Naughty Dog fiind destul de zgârciţi cu detaliile suplimentare despre The Last of Us.
Iată că după această perioadă de pauză mediatică, cei de la Naughty Dog revin cu un nou trailer al jocului, pe care-l puteţi urmări în continuare.
The Last of Us spune povestea eroilor Ellie şi Joel, doi supravieţuitori într-o lume subjugată de o maladie necruţătoare, răspândită prin intermediul furnicilor infectate. Încet-încet, civilizaţia umană începe să dispară, cedând locul naturii dezlănţuite, iar puţinile persoane rămase neinfectate încep să-şi piardă şi ultimele urme de umanitate, în încercarea de a supravieţui.
Conform producătorilor, The Last of Us foloseşte elemente de survival horror şi acţiune pentru a spune o poveste ce ar trebui să revoluţioneze din nou domeniul experienţelor cinematice din jocurile video. The Last of Us îi are în spate Bruce Stanley şi Neil Druckmann, cel din urmă ocupându-se şi de Uncharted 2: Among Thieves.
The Last of Us este aşteptat ori la sfârşitul acestui an, ori în prima parte a lui 2013, exclusiv pentru PlayStation 3.