The Inpatient Review: pacient în azilul VR

VR-ul, când vine vorba de gaming-ul serios, este încă departe de unde ar putea fi. Lăsând la o parte tehnologia aflată încă în stadiile sale incipiente, o mare problemă în ceea ce priveşte popularizarea realităţii virtuale în acest domeniu este reprezentată de lipsa de titluri VR cu adevărat atractive. Producătorii preferă să arunce pe piaţă mai degrabă „experienţe” VR superficiale, lipsind acel titlu must-have care sa convingă utilizatorii ca într-adevăr merită să investeşti într-un kit de realitate virtuală. Resident Evil 7 a încercat un oarecare pas în această direcţie, relativ inutil însă, având în vedere ca versiunea non-VR a jocului arăta (şi se juca!) mult mai bine.

The Inpatient, joc realizat de studioul Supermassive Games şi publicat de Sony pentru PlayStation VR, reprezintă o nouă încercare în acest sens. Iar când vorbeşti de Supermassive, automat te duci cu gândul la Until Dawn, horror-ul cu adolescenţi lansat acum câţiva ani. Legătură ce ar putea fi considerată încă un plus pentru The Inpatient, acest titlu VR fiind conceput drept un prequel al poveştii din Until Dawn, având astfel darul de a atrage şi fanii acestui joc. Din păcate, în ciuda acestor premise favorabile, The Inpatient nu reuşeşte să se depărteze de stereotipurile jocurilor VR actuale.

Acţiunea din The Inpatient are loc în anii ’50, în Blackwood Sanatorium, una dintre cele mai terifiante locaţii din Until Dawn, prezentând într-o manieră deloc spectaculoasă câteva dintre evenimentele ce au pus baza intrigii jocului din 2015. Lasând momentan la o parte unele dintre cele mai evidente defecte ale jocului, abordarea narativă din The Inpatient reprezintă o mare dezamăgire, producătorii preferând o abordare relativ „reţinută” a poveştii, un soi de thriller psihologic faţa de o experienţă horror ca la carte.

Nu ajută nici faptul că prima treime a jocului se desfăşoară într-o singură celulă, jucătorul fiind pus în faţa unor alegeri care vor modela, într-o anumită măsură, modul în care se va desfăşura restul acţiunii. Celalte două treimi din The Inpatient sunt poate cele mai memorabile din joc, acestea fiind momentele în care jucătorul are, în sfârşit, ocazia de a explora (într-o manieră restrictivă, însă), o parte a sanatoriului cazut în dizgraţie. Aceste clipe sunt cele mai apropiate de conceptul clasic de horror, fără a reuşi însă să ajungă la un adevărat punct culminant.

Şi această porţiune a jocului va fi presărată cu anumite clipe în care poţi face unele alegeri, în stilul Until Dawn, capabile să schimbe soarta poveştii. Există astfel, dacă nu mă înşel, trei finaluri diferite pentru povestea din The Inpatient, precum şi câteva trofee care ţin de modul în care alegi să parcurgi jocul. Astfel, poţi repeta aventura de 2-3 ore prin Blackwood Sanatorium, în speranţa că vei putea debloca trofee suplimentare sau unul dintre finalurile alternative, fiind adăugată astfel o oarecare doză de rejucabilitate.

Gameplay-ul însă, lasă de dorit. În afara momentelor în care trebuie să faci o alegere, întregul joc se rezumă la navigarea stângace fie prin celula de care aminteam mai devreme, fie pe un drum prestabilit prin azil. Stângace pentru că niciuna dintre cele două metode de control (prin gamepad-ul clasic DualShock 4 sau cu ajutorul a două controllere PS Move) nu oferă o experienţă cu adevărat satisfăcătoare. Dacă alegi să joci cu controller-ul clasic, mişcarea propriu-zisă prin mediul înconjurător este mai naturală (aduce aminte de acelaşi Resident Evil 7), însă interacţiunea cu anumite obiecte este stângace; dacă foloseşti două PS Move-uri, interacţiunea cu obiectele-cheie este mult mai intuitivă, însă navigarea este lipsită de orice urmă de naturaleţe (lipsa joystick-urilor de pe PS Move se resimte din plin). Mi-a plăcut însă faptul că alegerile pot fi realizate şi prin intermediul comenzilor vocale, replicile mele vorbite fiind recunoscute fără probleme de joc.

Unde merită însă laudat The Inpatient este la capitolul grafic: cu mici excepţii, Blackwood Sanatorium şi ocupanţii acestuia sunt reproduşi într-un mod credibil, în limitele posibile pentru un joc VR. Interesantă este şi folosirea motorului grafic Unreal Engine, spre deosebire de alte jocuri ale celor de la Supermassive Games, cum ar fi Until Dawn sau Hidden Agenda, ambele construite pe tehnologia din spatele lui Killzone: Shadowfall. Şi pentru că tot a venit vorba de Hidden Agenda, cei care aţi trecut deja prin acest titlu veţi avea parte de o nouă surpriză neplăcută: în The Inpatient sunt folosiţi 90% dintre actorii care şi-au făcut apariţia şi în Hidden Agenda. Acest deja-vu amplifică şi mai mult impresia de submediocritate lăsată de joc per ansamblu.

The Inpatient are momentele sale, mai ales din punct de vedere grafic, fără a reuşi însă să depăşească principalele neajunsuri ale titlurilor VR: gameplay-ul limitat, controlul defectuos şi durata de joc foarte redusă. Din păcate, nici latura narativă subdezvoltată (pe care o vor înţelege doar cei care au parcurs Until Dawn) şi nici experienţa horror propriu-zisă nu reuşesc să salveze situaţia, The Inpatient alunecând astfel în acelaşi piesaj derizoriu al VR-ului actual.

– Joc furnizat pentru review de Sony Interactive Entertainment Europe –