Surse: Suicide Squad: Kill The Justice League ar urma să fie amânat din nou

Autor: Cosmin Aionita | 10.03.2023
Surse: Suicide Squad: Kill The Justice League ar urma să fie amânat din nou
Foto: WB Games

Conform surselor celor de la Bloomberg, jocul Suicide Squad: Kill The Justice League, a cărui lansare era programată pentru 26 mai 2023, a fost amânat de către WB Games. Publisher-ul ar fi luat această decizie în urma reacțiilor deloc pozitive ale publicului la adresa secvențelor de gameplay dezvăluite în cel mai recent episod State of Play. Chiar și după amânare, jocul ar urma să sosească undeva în cursul acestui an, fiind unul dintre titlurile în care publisher-ul își pune mari speranțe, alături de proaspăt dezvăluitul Mortal Kombat 12.

Comunitatea nu a avut o problemă cu gameplay-ul propriu-zis prezentat în cel mai recent episod al show-ului State of Play, ci cu proiectarea jocului în jurul mecanicilor de tip “Game as a Service”, precum item-uri suplimentare deblocabile prin intermediul un Battle Pass, coeficientul “gear score” care te forțează mereu să faci grinding pentru echipamente mai bune sau necesitatea de a fi conectat la Internet chiar și atunci când dorești sa joci single player.

În cazul în care această amânare se confirmă, va fi interesant de văzut dacă WB Games și studioul producător Rocksteady aleg să renunțe, parțial sau integral, la această abordare “Game as a Service”.

Gândit pentru modul co-op

În noul joc produs de Rocksteady, unitatea Task Force X (cunoscută și drept Suicide Squad), formată din Harley Quinn, Deadshot, Captain Boomerang și King Shark, este însărcinată de către Amanda Waller cu o misiune aparent imposibilă: eliminarea super eroilor din Justice League. Acțiunea va avea loc în orașul Metropolis, prezentat sub forma unui mediu de joc open-world, pe fondul unei invazii extraterestre.

Jocul a fost concepută pentru a fi abordat fie multiplayer co-op cu până la patru jucători, fie single player, utilizatorul urmând să aibă posibilitatea de a comuta între cei patru eroi jucabili după cum dorește, fiecare cu propriile abilități și seturi de mișcări speciale.

Suicide Squad: Kill the Justice League era programat pentru 26 mai 2023, urmând să fie lansat în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC.

Sursa: Polygon

Urmărește Go4Games.ro pe Google News