Studioul responsabil pentru The Lord of The Rings: Gollum își închide porțile

Autor: Cosmin Aionita | 03.07.2023
Studioul responsabil pentru The Lord of The Rings: Gollum își închide porțile
Foto: Nacon

Conform publicației germane Games Wirtschaft, studioul de dezvoltare din Hamburg al celor de la Deadlic Entertainment va fi închis, compania urmând să-și concentreze viitoarele eforturi doar pe publicarea jocurilor produse de alte echipe. Decizia a venit în urma lansării dezastruoase a lui The Lord of The Rings: Gollum, cel mai recent titlu produs de Deadlic Entertainment înregistrând medii ale notelor primite în review-uri de 34 (PlayStation 5) și 39 (PC), conform Metacritic.

Oficialii Deadalic au confirmat pentru Games Wirtschaft că această decizie reprezintă „un dificil punct de cotitură”, dar și un posibil „nou început în istoria de lungă durată a Daedalic Entertainment”.

În ciuda stării dezamăgitoare în care a fost lansat The Lord of The Rings: Gollum, compania are în portofoliu și titluri reușite, precum primul titlu din seria Deponia (2012) sau adaptarea după The Pillars of the Earth. Totuși, conform promisiunilor producătorilor, jocul va primi cel puțin un patch suplimentar, însă nu putem ști dacă acest update va fi capabil să îi repare unele dintre problemele fundamentale.

Odată cu închiderea diviziei de dezvoltare, Deadlic Entertainment își va concedia aproximativ o treime dintre angajați, 25 din 90, urmând să se concentreze doar pe publicarea de jocuri realizate de alte echipe și producători independenți, un domeniu în care compania s-a bucurat de succes cu titluri recente precum Inkulinati sau Unrailed.

The Lord of The Rings: Gollum este disponibil acum, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC.

Sursa: PC Gamer

Urmărește Go4Games.ro pe Google News