State of Mind – perioadă de lansare şi start pentru precomenzi

Autor: Cosmin Aionita | 24.04.2018
State of Mind - perioadă de lansare şi start pentru precomenzi

State of Mind, noul joc al studioului Daedalic Entertainment (autorii seriilor Deponia şi The Whispered World), urmează să fie lansat în vara acestui an, atât pentru PC, cât şi pentru console. De altfel, precomenzile pentru State of Mind sunt acum disponibile prin intermediul Steam şi GOG (la un preţ promoţional de 26,99€, cu 10% redus faţă de cel recomandat de 29,99€). Versiunile pentru console vor fi comercializate la un preţ echivalent cu 39,99€.

Acţiunea din State of Mind va avea loc în Berlinul anului 2048, în care progresele tehnologice, înlocuirea forţei de muncă umană cu roboţi şi drone, precum şi supravegherea constantă a populaţiei sunt prezentate drept soluţii pentru neajunsurile omenirii. Jurnalistul Richard Nolan, eroul principal al jocului, se ridică împotriva acestor măsuri, criticându-le dur. Lucrurile se complică atunci când Nolan se trezeşte în spital după o explozie, soţia şi fiica acestuia fiind declarate dispărute.

Scenariul din State of Mind a fost scris de Martin Ganteföhr, jocul urmând să ofere posibilitatea de a controla mai multe personaje pe parcursul celor aproximativ 15 ore de gameplay promise de producători. Pentru acest titlu, Daedalic Entertainment a abordat un stil vizual minimalist, State of Mind fiind realizat cu ajutorul popularului Unreal Engine 4.

State of Mind urmează să fie lansat în luna august 2018, în versiuni pentru PC (inclusiv Mac şi Linux) şi consolele PlayStation 4, Xbox One şi Nintendo Switch.

State of Mind

State of MindState of Mind

State of MindState of Mind

State of MindState of Mind

State of MindState of Mind

Urmărește Go4Games.ro pe Google News