Electronic Arts a dat startul reducerilor de iarnă pentru jocurile comercializate de companie prin intermediul serviciului de distribuţie digitală Origin.
Vedeta ofertei Electronic Arts pare a fi Battlefield 1: Revolution (ediţie ce include şi întregul Season Pass pentru joc), disponibil la un preţ redus cu nu mai puţin de 60%. Noul Need for Speed Payback, alături de Mass Effect: Andromeda sau Titanfall 2 beneficiază de reduceri de 50%, în timp ce alte jocuri recente precum FIFA 18 sau Star Wars: Battlefront II sunt disponibile la preţuri reduse cu 40%.
În oferta Origin regăsim şi jocuri provenite de la publisheri terţi, cum ar fi Watch Dogs 2 (redus cu 67%) sau Assassin’s Creed Syndicate (redus cu 50%) de la Ubisoft, The Surge (redus cu 50%) de la Focus Home Interactive sau Titan Quest Anniversary Edition (redus cu 75%) de la THQ Nordic.
Evident, multe alte titluri sunt incluse în această promoţie de pe Origin, sugestia noastră fiind să cercetaţi cu atenţie oferta extinsă a celor de la Electronic Arts.