Pe lângă Dragobete, pe 24 februarie 2018, pasionaţii de eSports şi gaming vor avea un nou motiv de sărbătoare: se vor putea întâlni la prima ediţie a turneului „Spring Championship”.
Evenimentul va avea loc pe parcursul unei singure zile, sâmbătă, 24 februarie, începând cu ora 11:00, în IDM Esports (Splaiul Independenţei nr. 319B, Bucureşti). Vor fi organizate competiţii atât pe PC, cât şi pe console (PlayStation 4). Jocurile în care vor concura participanţii sunt League of Legends şi PlayerUnknown’s Battlegrounds pe PC, respectiv Tekken 7 şi Dragon Ball FighterZ pe console.
Premiile acestor competitii vor depăşi suma de 3500 $ şi includ periferice de gaming, componente PC, jocuri şi merchandise pentru colecţionari. De asemenea, „Spring Championship” va oferi vizitatorilor posibilitatea de a testa o serie de jocuri-surpriză pe console, de-a lungul întregii zile.
Competiţia de League of Legends are deja trei echipe invitate, iar cea de-a patra va fi desemnată în urma calificărilor. În schimb, pentru PlayerUnknown’s Battlegrounds, cei care doresc să participe la concurs au posibilitatea de a se înscrie în echipe de câte patru. Evenimentul este de tip „Invitational”, motiv pentru care nu toate echipele înscrise vor avea un loc garantat. Competiţia se doreşte a fi cât mai echilibrată, urmând a fi selectate doar cele mai bune opt echipe dintre cele înscrise.
În cele din urmă, pentru turneele de Tekken 7 şi Dragon Ball FighterZ, înscrierile pot fi făcute atât online, cât şi la faţa locului, cu maximum 20 de minute înainte de începerea primei confruntări.