Ubisoft vine cu vești nu foarte plăcute: deja amânat de câteva ori, jocul Skull & Bones a suferit o noua amânare, lansarea acestuia fiind reprogramată pentru “prima parte a anului fiscal 2023-2024”. Cu alte cuvinte, cel mai devreme, Skull & Bones ar putea vedea lumina zilei în aprilie 2023.
Mai mult, publisher-ul a luat hotărârea de a anula complet trei jocuri încă neanunțate. Deci, pentru moment, titluri precum remake-ul Splinter Cell sau viitorul Assassin’s Creed Mirage nu ar trebui să fie afectate de aceste anulări.
De asemenea, pe fondul vânzărilor sub așteptări ale unor jocuri precum Mario + Rabbids: Sparks of Hope și Just Dance 2023, compania și-a modificat ținta de încasări pentru ultimul trimestru al anului calendaristic 2022, de la 830 de milioane de euro la numai 725 de milioane de euro.
În comunicatul oficial de presă este menționată restructurarea strategiei de ansamblu a companiei, care „întâmpină provocări majore în timp ce industria își continuă pivotarea către mega-brand-uri și titluri viabile pe piață pentru o durată lungă, capabile să ajungă la jucătorii de pe întreg globul, indiferent de platformele și modele de business utilizate.”
Într-o ședință convocată de urgență de investitori, alarmați de valul de amânări și anulări din ultima vreme, conducătorii Ubisoft au dat asigurări că, în cursul anului fiscal ce va începe din aprilie 2023, compania va lansa jocuri precum Avatar: Frontiers of Pandora și Assassin’s Creed Mirage, alături de alte „titluri premium” încă neanunțate, inclusiv un „joc mare”.
Skull & Bones urmează să-și facă apariția, atunci când va fi gata, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC. Mario + Rabbids: Sparks of Hope este deja disponibil, în exclusivitate pentru Nintendo Switch.
Sursa: IGN