Shadow of The Tomb Raider Review: o reîntoarcere la origini?

Recentele aventuri ale Larei Croft (reboot-ul Tomb Raider din 2013 şi Rise of The Tomb Raider) au adoptat o formulă vizibil alterată faţă de seria originală, devenind mai degrabă shootere third person open world şi abandonând într-o mare măsură combinaţia de explorare, aventură, acţiune si platforming regăsită în jocurile Tomb Raider iniţiale. Odată cu Shadow of The Tomb Raider şi trecerea la un nou studio producător (Eidos Montreal), seria face din nou un pas hotărât către valorile sale de altădată, păstrând însă şi o mulţime dintre neajunsurile caracteristice titlurilor sale moderne.

Narativ vorbind, nu putem spune că noile jocuri Tomb Raider au dus-o foarte bine: reboot-ul din 2013 a avut o poveste tolerabilă, însă Rise of The Tomb Raider a reuşit să strice mai tot, propunând un fir epic confuz, din care nu lipseau ingrediente demne de o telenovelă: organizaţia secretă malefică, profetul pe care adepţii tuturor religiilor îl caută de ani de zile, dar şi o mamă vitregă bolnavă de cancer… Situaţia a fost salvată de gameplay-ul propriu-zis, care readucea o anumită doză din explorarea si puzzle-urile caracteristice seriei, mai ales în ceea ce priveşte conţinutul suplimentar inclus în ediţia 20 Year Celebration. Per total însă, îndrăznesc să afirm că aceste două experienţe Tomb Raider nu au fost tocmai pe placul fanilor vechi ai seriei.

Şi probabil că echipa de la Eidos Montreal are asemenea fani în rândul membrilor săi, Shadow of The Tomb Raider fiind conceput în stilul aventurilor clasice ale Larei: peisaje maiestuoase şi temple părăsite, care dau un puternic sentiment de singurătate, puzzle-uri mult mai numeroase, un decor mai apropiat de conceptul original al seriei (evident, inspirat din Indiana Jones), dar şi explorare şi platforming mult mai prezente decât acţiunea propriu-zisa. Din acest punct de vedere, pot să afirm fără dubii că Shadow of The Tomb Raider este, de departe, cel mai reuşit joc al acestei trilogii moderne.

Şi totuşi, titlul celor de la Eidos Montreal cară şi “balastul” dobândit de serie în ultimii ani: medii de joc semi-deschise, în care sunt “aruncate” parcă prea multe obiecte colecţionabile, unele misiuni secundare fără prea mare aport narativ, adăugate parcă doar pentru a mări artificial durata de joc, un sistem de RPG cu skill-uri, upgrade-uri pentru arme şi costumaţii care adaugă anumite abilităţi speciale etc. Şi toate acestea în condiţiile în care luptele armate, de această dată, nu sunt deloc elementul central al jocului, majoritatea confruntărilor cu inamicii putând fi rezolvate printr-o abordare stealth, Lara fiind capabilă să-şi elimine mai toţi inamicii prin numeroase metode silenţioase. Însă prezenţa acestor elemente este… tolerabilă, devenind, după cum am amintit deja, o obişnuinţă pentru titlurile Tomb Raider recente.

Ce nu mai poţi digera atât de usor este superficialitate cu care este, din nou, tratată povestea jocului. Şi nu neapărat povestea per ansamblu, care este oricum mult mai “suportabilă” faţă de cea din Rise of The Tomb Raider, ci caracterul de-a dreptul pueril al personajului principal, Lara Croft fiind portretizată de acest joc, în unele momente, drept o veritabilă urmaşă a Vioricăi Dăncilă. Organizaţia malefică din jocul precedent se întoarce, cu o motivaţie mai credibilă, iar Lara, împreună cu amicul ei Jonah (pe care îl cunoaştem deja din cele două titluri precedente), călătoreşte până în jungla peruviana pentru a o opri.

Intriga este decentă pentru o nouă aventură de tip Indiana Jones, însă modul în care curg anumite dialoguri te fac să apeşi cu disperare butonul de skip pentru a reveni la liniştea caracteristică jocului propriu-zis. Aici suspectez că au intervenit şi câteva neînţelegeri între echipa de producători şi oamenii în costume care iau deciziile importante la Square Enix. De ce spun asta? Ei bine, finalul iniţial al jocului lega această aventură a Larei de începutul primului Tomb Raider, cel lansat în 1996, sugerând că Shadow of The Tomb Raider a încheiat “perioada de iniţiere” din viaţa eroinei sale principale. Update-ul Day 1 alterează însă semnificativ această secvenţă, transformând-o într-un capăt de drum insipid şi incolor pentru o poveste şi aşa şubredă. Cine ştie câte alte astfel de referinţe, introduse probabil de echipa de la Eidos Montreal, au fost eliminate din joc la sugestia finanţatorilor?

Controlul a rămas în mare parte neschimbat faţă de cele două titluri precedente, cu bune şi cu rele. În principiu, lucrurile funcţioneaza corect din acest punct de vedere: Lara răspunde bine la comenzi, iar executarea unor sarituri sau manevre mai riscante este exactă în majoritatea cazurilor. Din păcate, există în continuare şi momentele când eroina refuză să se agaţe de unde trebuie şi cade in gol, iar cel mai recent checkpoint “zace” activat acum mai bine de jumătate de oră (mai ales pe nivelurile avansate de dificultate, unde dispar şi indiciile vizuale referitoare la suprafeţele cu care Lara poate interacţiona).

Per total însă, cand vine vorba de cea mai importantă componentă din Shadow of The Tomb Raider, explorarea, lucrurile stau bine. Ba chiar vă recomand să căutaţi atent criptele şi mormintele ascunse (din nou opţionale, povestea principală putând fi parcursă şi fără a le explora), acestea oferind unele dintre cele mai bune puzzle-uri din joc. Ca o ultimă menţiune, Lara a învăţat din nou să înoate, o porţiune importantă din timp fiind petrecută explorând tot felul de subterane inundate şi gestionând rezerva de aer a protagonistei.

Grafic, Shadow of The Tomb Raider se prezintă foarte, foarte bine, cu câteva menţiuni legate de iluminarea anumitor scene, unde parcă fie avem parte de lumină mult prea slabă, care efectiv te impiedică să te orientezi cum ar trebui, fie de prea multă lumină, detalii importante precum umbrele sau unele obiecte fiind pierdute astfel. Însă aceste momente sunt foarte rare, în majoritatea sa noul joc încântând privitorii cu peisaje superbe şi efecte vizuale foarte reuşite. Surprinzător de plăcut este şi framerate-ul constant, care deşi blocat la 30 de cadre pe secundă pe console, oferă un sentiment de cursivitate parcă inaccesibil multor altor titluri atât de arătoase.

Iar dacă deţii o consolă recentă (PS4 Pro sau Xbox One X), vei putea să apreciezi anumite detalii fine, redate în rezoluţie 4K (consola Sony foloseşte tehnologia de redare checkerboarding, în timp ce sistemul Microsoft atinge o rezoluţie aproape de cea nativă). Alternativ, poţi opta pentru rezoluţia 1080p standard, cu un framerate ce tinde spre 60 de cadre pe secundă (fara a fi însă constant). Evident, din postura de utilizator de PC performant, le poţi avea pe ambele în acelaşi timp.

În ciuda scenariului tâmpiţel şi a unor replici de-a dreptul copilăreşti, Camilla Luddington oferă cea mai bună prestaţie vocală a sa în rolul Larei Croft. Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune despre interpreţii altor roluri, mai ales în ceea ce priveşte personajele din misiunile secundare ale jocului. Desi Shadow of The Tomb Raider oferă o opţiune prin intermediul căreia aceste personaje pot vorbi în limba lor nativă, volumele şi mixul acestor dialoguri este realizat complet aiurea, ruinând sentimentul acela de imersiune în atmosfera jocului. În plus, chiar dacă ai dezactivată opţiunea amintită mai devreme, unele personaje vor continua să vorbească în limba lor, dovedind că această parte a jocului mai avea nevoie de testare suplimentară înainte de lansare.

Ajuns la finalul acestui review, realizez că Shadow of The Tomb Raider este un joc destul de greu de evaluat. Pe de-o parte, apreciez enorm accentul pus pe explorare, pe puzzle-uri şi pe elementele ce, acum mai bine de două decenii, ridicau această serie în rândul celor mai importante titluri ale vremii. Pe de altă parte, mă doare când văd din nou că, nici de această dată, scenariştii nu au fost în stare să-i ofere Larei o motivaţie narativă pe măsura tradiţiei acestui personaj. Obiectiv vorbind, Shadow of The Tomb Raider este un joc mai mult decât decent şi merită parcurs, însă puteţi aştepta liniştiţi o reducere semnificativă de preţ până să o faceţi.