Shadow of The Colossus Review: chipeş, dar cu năbădăi

V-am obişnuit în ultimii ani ca prezentările versiunilor remasterizate sau refăcute ale unor titluri clasice să-şi găsească locul în cadrul seriei noastre de articole „Dacă doriţi să rejucaţi”. Pentru noul Shadow of The Colossus pentru PlayStation 4 am ales însă să fac o excepţie, programul relativ lejer al acestui început de an (în ceea ce priveşte apariţiile importante) permiţându-mi să petrec suficient timp alături de remake-ul realizat de Bluepoint Games.

Mai mult, versiunea originală a lui Shadow of The Colossus a fost singurul titlu al trilogiei realizate de Fumito Ueda şi studioul Sony Japan Studio (alături de ICO şi The Last Guardian) pe care nu apucasem încă să-l încerc până în acest moment. Aşadar, pot spune că am avut ocazia perfectă de a analiza calitatea acestui remake, atât din punct de vedere vizual, dar şi ca gameplay, făcându-şi apariţia inevitabila întrebare legată de relevanţa unei formule de joc concepute acum mai bine de un deceniu în peisajul anului 2018.

Înainte de a trece la disecarea acestor două aspecte ale jocului, trebuie să mai aveţi răbdare pentru o scurtă introducere. Shadow of The Colossus, în versiunea sa originală pentru PlayStation 2, a fost lansat în toamna anului 2005, izvorât fiind din mintea creativă a designer-ului Fumito Ueda (responsabil şi pentru ICO, dar şi pentru mult mai recentul The Last Guardian).

Spre deosebire însă de ICO, al cărui farmec de necontestat era totusi îngrădit de un „cadru” action-adventure familiar, Shadow of The Colossus a propus o formulă de joc complet inedită. Eroul principal, cu ajutorul armăsarului său de încredere, trebuia să străbată o lume de joc vastă (dacă ne raportăm la acele vremuri, când abia se puneau bazele conceptului actual de joc open world) pentru a găsi, înfrunta şi doborî nişte monştri gigantici numiţi coloşi. Jocul se rezuma astfel la a fi o succesiune de bătălii cu boşi, întrerupte, foarte rar, de câteva secţiuni de platforming.

Deşi oarecum simplistă la prima vedere, formula era cizelată cu ajutorul stilului artistic şi narativ caracteristic creaţiilor lui Ueda, dar şi datorită folosirii unor tehnologii (cum ar fi inverse kinematics), care au permis implementarea unor mecanici de joc inovative (cum ar fi posibilitatea de a escalada giganţii din joc în timp ce aceştia se zvârcoleau pentru a te doborî). Toate aceste „ingrediente” rămân aproape intacte şi în remake-ul Shadow of The Colossus realizat de Bluepoint Games, cu toate părţile bune şi rele.

Din păcate, prefer să încep cu aspectele nu tocmai fericite ale jocului: dacă upgrade-ul grafic este mai mult decât evident şi bine venit (vom discuta despre el ceva mai târziu), din punct de vedere mecanic Shadow of The Colossus a primit mult mai puţine îmbunătăţiri decât era cazul. Unele animaţii, care în 2005 ne luau ochii, sunt acum uşor penibile, iar camera are câteodată tendinţa să se deplaseze după cum are dânsa chef, sau mai grav, să se blocheze câteodată prin decor. Lucruri obişnuite pentru jocurile lui Ueda (întâlnite chiar şi în recentul The Last Guardian), însă, de asemenea, defecte ce puteau fi remediate de un asemenea remake.

Cel mai deranjant rămâne însă controlul, rămas, la rândul său, la nivelul de acum 13 ani. Deşi a fost promisă o schemă de control actualizată, aceasta nu este reprezentată decât de o dispunere alternativă a acţiunilor pe butoanele controller-ului şi nimic altceva. Agro, armăsarul eroului din joc, răspunde la comenzi după cum vrea el, controlul calului fiind raportat la corpul său şi nicidecum la poziţia camerei din care este privită acţiunea. Astfel, nu de puţine ori, câteodată şi în momente intense de luptă împotriva unui colos, Agro devine mai mult o piedică decât un aliat al jucătorului. Bine măcar că folosirea calului nu este obligatorie decât în întâlnirile cu vreo doi coloşi (dintr-un total de 16). Oricum ar fi, comparat cu titluri moderne ce implică călăria, cum ar fi Assassin’s Creed Origins sau Horizon Zero Dawn, acest aspect din Shadow of The Colossus pare a fi scos de la naftalină dintr-o veritabilă epocă de piatră a genului acestuia de jocuri.

Chiar şi în absenţa calului, apar numeroase alte situaţii nedorite în care personajul pur şi simplu nu răspunde la comenzi aşa cum ne-am aştepta, în special în ceea ce priveşte escaladarea coloşilor. Se strecoară astfel momente de frustrare, cel mai elocvent exemplu fiind înfruntarea cu ultimul colos, unde precizia necesară pentru a executa anumite mişcări pur şi simplu nu se împacă cu camera haotică şi controlul inexact din joc. Toate aspecte ce puteau fi ajustate de Bluepoint Games pentru acest remake, însă nu au fost.

Unde străluceşte însă munca de „recondiţionare” a celor de la Bluepoint este la capitolul grafic. Noul Shadow of The Colossus arată ca un joc modern, întregul mediu de joc fiind complet refăcut la standardele actuale, de acelaşi tratament bucurându-se şi cei 16 uriaşi ce trebuie înfruntaţi pe parcursul jocului. Mai importantă însă, după părerea subsemnatului, este menţinerea intactă a stilului artistic caracteristic operelor lui Ueda. Toate structurile şi texturile refăcute de către cei de la Bluepoint se potrivesc de minune cu universul pe care Shadow of The Colossus îl împarte cu ICO şi cu The Last Guardian, unele locaţii lăsând impresia că au fost extrase parcă din aventura lui Trico.

Îmbucurătoare este şi atenţia arătată de Bluepoint Games faţă de latura tehnică, noua ediţie Shadow of The Colossus oferind posesorilor de PlayStation 4 Pro o opţiune pe care mai multe titluri contemporane ar trebui să o ia în considerare: posibilitatea de a juca cu un framerate de 60 de cadre pe secundă (la o rezoluţie de doar 1080p, ce-i drept). Personal, am preferat modul video ce favorizează rezoluţia (1440p upscalat la 4K), rulat la 30 de cadre pe secundă, calitatea grafică fiind vizibil mai ridicată. Trebuie însă aplaudat faptul că utilizatorului îi este oferită posibilitatea de a alege între rezoluţie şi framerate. De altfel, toate imaginile din cadrul acestui articol au fost realizate folosind Photo Mode-ul incorporat în joc, în modul de afişare 4K. Posesorii modelelor de bază PS4 vor fi nevoiţi să se mulţumească cu tradiţionala rezoluţie 1080p, la doar 30 de cadre pe secundă.

O altă discuţie poate fi purtată şi pe marginea raportului dintre preţul acestui titlu şi durata sa de joc. Pe dificultate normală, am parcurs întreaga poveste şi am doborât toţi cei 16 coloşi în mai puţin de şapte ore de joc, cel puţin una fiind pierdută la ultimul gigant din cauza problemelor legate de cameră şi control. Chiar dacă poţi relua jocul cu mediul redat „în oglindă” sau poţi înfrunta din nou fiecare colos contra cronometru, rămân totuşi cu impresia că este un pic cam puţin pentru preţul de 139,9 lei la care este oferit Shadow of The Colossus prin intermediul PlayStation Store (ediţia fizică este şi mai scumpă).

În încheiere, putem spune că, deşi din punct de vedere grafic remake-ul celor de la Bluepoint Games depăşeşte aşteptările, decizia de a nu aduce la zi mecanicile de joc (sau măcar de a corecta unele probleme evidente ce datau încă din 2005) pur şi simplu ne împiedică să recomandăm cu toată inima noul Shadow of The Colossus. Pe cât de frumos se prezintă, pe atât de problematic este, iar durata de joc relativ redusă îl transformă mai degreabă într-un candidat demn de luat în seamă cu ocazia unei viitoare perioade de promoţii.

– Joc furnizat pentru review de Sony Interactive Entertainment Europe –